Cuprins

1. Sistemul Solar. Planetele și orbitele lor

Structura planșei 1

La stânga, lângă linia de ghidaj, este desenată o porțiune din Soare. Spre dreapta planșei sunt desenate secțiuni din orbitele planetelor. Acestea sunt reprezentate prin linii continue, curbate. Pe fiecare secțiune de orbită, la mijloc, sunt desenate planetele, în ordinea așezării lor față de Soare. Numele fiecărei planete este scris deasupra fiecărei orbite. Le putem citi și identifica urmărind linia ghidată: Mercur, Venus, Terra, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun. Între Marte și Jupiter apare o bandă de puncte, care se numește centura de asteroizi.

În partea cea mai de jos a desenului este trasată o linie dreaptă, punctată. Ea arată distanțele din Sistemul Solar. Câteva distanțe sunt marcate cu o săgeată pe traseul liniei și sunt exprimate în unități astronomice.

Informații despre conținut

Sistemul Solar, format în urmă cu aproximativ 4,6 miliarde de ani dintr-un nor molecular de gaz și praf denumit nebuloasa solară, constituie un ansamblu vast și complex alcătuit din Soare și toate obiectele care orbitează în jurul său: planete, sateliți, asteroizi, comete și praf interplanetar.

În jurul Soarelui se află orbitele planetelor, adică acele traiectorii curbilinii, ca niște elipse, pe care le descriu planetele în deplasarea lor în jurul unei stele, sub acțiunea forței gravitaționale. Viteza cu care o planetă se deplasează în jurul orbitei sale variază și depinde de distanța față de Soare. O planetă se mișcă mai repede atunci când este mai aproape de Soare și mai lent atunci când este mai departe de acesta.

În ordinea așezării lor față de Soare, planetele sunt următoarele:

Mercur este prima planetă de la Soare și cea mai mică dintre cele 8 planete ale Sistemului Solar. A fost numită după zeul roman Mercur, mesagerul zeilor, datorită mișcării sale rapide pe cer. Perioada orbitală (adică ciclul complet de rotație în jurul Soarelui) este de 88 de zile terestre. Suprafața sa prezintă foarte multe cratere de impact, aspecte înregistrate de prima sondă spațială care a vizitat Mercur în anii 1974 și 1975, sonda Mariner 10, trimisă de către Administrația Națională Aeronautică și Spațială (NASA) a Statelor Unite ale Americii. Din cauza proximității sale față de Soare și a lipsei unei atmosfere dense, care să redistribuie căldura, temperaturile pe Mercur variază extrem, între -180 °C noaptea și + 400 °C în timpul zilei.

Venus este a doua planetă de la Soare și este numită după zeița romană a frumuseții și a dragostei. Este adesea descrisă ca fiind sora Pământului, datorită dimensiunii și compoziției asemănătoare. Cu toate acestea, prezintă foarte multe elemente care o deosebesc de planeta Pământ și care fac imposibilă existența vieții acolo. De exemplu, atmosfera este una foarte densă, cu o presiune de circa 92 de ori mai mare decât pe Pământ (adică o presiune echivalentă cu cea înregistrată la 1000 m adâncime, în oceane). Mai mult decât atât, atmosfera planetei este și foarte toxică, fiind compusă din dioxid de carbon și nori groși de acid sulfuric, ceea ce produce un efect de seră extrem de puternic, făcând din Venus cea mai fierbinte planetă din Sistemul Solar, chiar dacă nu este cea mai aproape de Soare. Temperaturile la suprafață pot depăși 450 °C. Întrucât norii de acid sulfuric reflectă lumina solară, acest lucru îi conferă și o strălucire deosebită pe cerul nopții, motiv pentru care este cunoscută și sub denumirea populară de Luceafăr. O altă particularitate este dată de faptul că planeta Venus se rotește în direcție opusă majorității planetelor din Sistemul Solar, fenomen cunoscut sub numele de rotație retrogradă. Datorită acestui fapt, o zi venusiană (adică timpul necesar ca planeta să se rotească în jurul axei sale) este mai lungă decât un an venusian (timpul necesar pentru a orbita complet în jurul Soarelui). O zi venusiană este echivalentul a 243 de zile pământene, iar un an venusian este echivalentul a 225 de zile pământene. Suprafața planetei este formată din câmpii vulcanice întinse și regiuni muntoase abrupte, însă, din cauza condițiilor extreme, explorarea suprafeței planetei a fost foarte dificilă. Doar câteva misiuni spațiale de scurtă durată au reușit să trimită sonde pe Venus, în anii 1960 și 1970. Este vorba despre Venera și Pioneer Venus, lansate de NASA.

Terra este cea mai mare planetă telurică din Sistemul Solar, cunoscută și sub numele de Planeta albastră, datorită predominanței apei pe suprafața sa. Atmosfera Pământului este responsabilă pentru menținerea temperaturilor compatibile cu viața. Acest lucru se datorează efectului de seră, care reține căldura în atmosferă. Fără acest efect, temperatura medie a Terrei ar fi mult mai scăzută și viața, așa cum o știm, ar fi dificilă sau chiar imposibilă. Distanța medie dintre Terra și Soare variază, deoarece orbita Pământului în jurul Soarelui este eliptică, nu circulară. Valoarea medie a acestei distanțe este de 149,6 milioane km. Singurul satelit natural al Pământului este Luna.

Marte a fost denumită după zeul roman Marte, zeu al războiului și al fertilității agricole, însă este menționată și cu numele de Planeta roșie, datorită oxidării fierului pe suprafața sa. Ca mărime, este aproximativ jumătate din dimensiunea Pământului. Este cea mai studiată dintre planete, cu scopul de a căuta semne de viață sau pentru a investiga posibilitățile de colonizare umană viitoare. Agențiile spațiale NASA și SpaceX au anunțat planuri de a trimite misiuni umane pe Marte în următoarele decenii, inițiative care au crescut optimismul cu privire la viitorul explorării spațiale. Câțiva dintre factorii care ar favoriza explorarea umană a acestei planete sunt: existența unor ape subterane și calote de gheață la poli, ce ar putea constitui importante surse de apă, resurse naturale valoroase (metale și minerale), care ar putea fi exploatate, și existența unei atmosfere care, deși este subțire, ar putea oferi protecție împotriva radiațiilor cosmice și a radiațiilor solare. Pe suprafața planetei au fost identificate și urmele unor manifestări vulcanice, dovadă stând Olympus Mons, cel mai înalt vulcan din Sistemul Solar.

Jupiter este cea mai mare planetă din Sistemul Solar, fiind de cca 11 ori mai mare decât Pământul. Este supranumită regele planetelor sau gigantul gazos. Are cel mai puternic câmp magnetic (de 20 000 de ori mai puternic decât cel al Pământului) și formează centuri de radiație în jurul său. Jupiter are 79 de sateliți, dintre care 4 sunt mai mari, cunoscuți sub numele de sateliți galileeni: Io, Europa, Ganymede și Callisto. Aceștia au fost descoperiți de Galileo Galilei în anul 1610. Gigantul gazos, compus din hidrogen și heliu, are și cea mai rapidă rotație dintre toate planetele Sistemului Solar. O zi pe Jupiter (timpul necesar pentru o rotație completă) durează doar 10 ore.

Între planetele Marte și Jupiter există o fâșie de asteroizi, cunoscută sub numele de centura de asteroizi. Asteroizii sunt corpuri de dimensiuni variate, alcătuiți din roci și metale, rămășițe din perioada formării Sistemului Solar, care nu au reușit să se aglomereze într-o planetă din cauza influenței gravitaționale puternice a unor planete mai mari, cum ar fi Jupiter.

Saturn este al doilea cel mai mare gigant gazos din Sistemul Solar, supranumit Jupiterul frumos, atât datorită asemănărilor foarte mari cu planeta Jupiter, cât și datorită sistemului său spectaculos de inele, care o face una dintre cele mai frumoase planete. Inelele sunt formate din particule de gheață și rocă. O altă particularitate a planetei rezultă din faptul că are unele dintre cele mai rapide vânturi din Sistemul Solar, ce pot atinge viteze de până la 1800 km/h, și dispune de 83 de sateliți naturali, cel mai mare fiind Titan.

Uranus, denumită după zeul grec al cerului, a fost prima planetă descoperită folosind un telescop, de către astronomul Sir William Herschel, în anul 1781. Este formată din hidrogen, heliu și metan, iar una dintre cele mai neobișnuite caracteristici ale sale este înclinarea axială extremă, de 98°, adică planeta se rotește pe un ax aproape orizontal. Acest lucru înseamnă că, în timpul anului uranian, polii săi nordic și sudic sunt expuși alternativ la lumina solară, provocând sezoane extreme, fiecare dintre ele durând aproximativ 21 de ani ai Pământului.

Neptun este supranumită planeta misterioasă sau planeta întunecată, atât datorită dificultăților întâmpinate în studierea sa, fiind cea mai îndepărtată planetă de Pământ, cât și datorită atmosferei sale dense. Planeta a fost vizitată de o singură navă spațială până în prezent, nava Voyager 2, în anul 1989. La suprafața Neptunului temperatura este extrem de scăzută, coborând până la -218°C, vânturile sunt foarte puternice, ajungând la 2100 km/h, iar presiunea atmosferică este de 1000 de ori mai mare decât pe Pământ. Neptun are una dintre cele mai scurte zile din Sistemul Solar, aproximativ 16 ore și 6 minute, dar anul este extrem de lung deoarece planeta își completează o orbită în jurul Soarelui în aproximativ 165 de ani pământeni.

Cu cât forța gravitațională exercitată de Soare este mai mare, cu atât planetele au orbitele mai aproape de acesta (cazul planetelor Mercur, Venus, Terra și Marte), iar pe măsură ce forța gravitațională exercitată de Soare scade, și distanța dintre orbitele planetelor este mai mare (cazul planetelor Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun). Distanțele în Sistemul Solar sunt măsurate cu ajutorul unităților astronomice (UA). Astfel, distanța medie de la Pământ la Soare este de 1 UA (adică aproximativ 149,6 milioane km), în timp ce distanța dintre Mercur și Soare este de 0,39 UA, iar distanța dintre Neptun și Soare este de 30 UA.

În concluzie, Sistemul Solar reprezintă o colecție de corpuri cerești, dintre care planetele sunt cele mai reprezentative. Unele dintre acestea (Mercur, Venus, Terra și Marte ), situate mai aproape de Soare, sunt planete solide, compuse în general din roci și metale, fiind numite planete telurice, iar altele, planetele gazoase (Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun), situate la o distanță mai mare față de Soare, sunt compuse din gaze și au dimensiuni mult mai mari față de planetele telurice. Chiar dacă Sistemul Solar a fost explorat de numeroase misiuni spațiale, acesta continuă să reprezinte un subiect fascinant de cercetare și descoperire, oferind oportunități nesfârșite pentru a înțelege mai bine universul nostru.