Cuprins

13. Structura unui vulcan

Structura planșei 13

Această planșă se citește de jos în sus și prezintă, sub forma unor benzi orizontale de grosimi și texturi diferite, cele două straturi superioare ale scoarței terestre, astenosfera și litosfera. La mijlocul planșei, traversând cele două straturi, este desenat un vulcan, cu toate elementele sale componente. Cel mai jos, sub astenosferă, se află bazinul de magmă. Aceasta urcă în astenosferă și litosferă, unde formează un depozit voluminos, cu marginile rotunjite, numit vatră. Din acest loc, magma pornește mai departe, spre suprafață, prin niște canale. Cel mai mare dintre ele, situat în mijloc, se numește con principal, iar cele două mai mici, situate la exterior, se numesc conuri secundare. Locul unde vulcanul erupe se numește crater.

Informații despre conținut

Vulcanii sunt structuri geologice complexe formate prin erupții magmatice de-a lungul timpului. Prezența lor pe Glob este legată de zonele cu intensă activitate tectonică situate la limitele dintre plăcile tectonice. Structura unui vulcan include mai multe componente principale, fiecare dintre acestea având un rol esențial în procesele eruptive și în evoluția vulcanului.

Prima componentă a unui vulcan este bazinul de magmă, localizat sub astenosferă. Acesta servește ca rezervor principal de magmă pentru erupțiile vulcanice. Dimensiunea sa variază putând ajunge la bazine extinse pe zeci sau sute de kilometri, iar forma poate fi neregulată, în funcție de structura geologică a zonei înconjurătoare. Magma acumulată aici provine din topirea parțială a mantalei Pământului sau a crustei continentale și tinde să migreze spre suprafață datorită densității sale mai mici comparativ cu rocile înconjurătoare. În drumul său către suprafață formează vatra vulcanului, adică rezervorul de magmă situat sub un vulcan. Deosebirea dintre bazinul de magmă și vatra vulcanului este dat de faptul că bazinul de magmă poate alimenta mai mulți vulcani, în timp ce vatra alimentează întotdeauna un vulcan individual. Compoziția magmei poate varia de la cea bazaltică, săracă în siliciu, la cea riolitică, bogată în siliciu, aspect care influențează vâscozitatea magmei, tipul de erupție și materialele produse (lavă, cenușă, fragmente de roci numite materiale piroclastice). De exemplu, vatra cu magmă bazaltică tinde să producă erupții efuzive cu lavă fluidă, în timp ce vatra cu magmă riolitică produce erupții explozive însoțite de expulzarea materialelor piroclastice. Vulcanii cu erupții efuzive se mai numesc și vulcani scut datorită formei lor asemănătoare unui scut larg și plat. Ca exemple menționăm vulcanii din Islanda sau vulcanii Mauna Loa și Kilauea din Hawaii. Pe de altă parte, vulcanii cu erupții explozive produc erupții puternice și violente, însoțite de materiale piroclastice. Astfel de vulcani sunt: Vezuviu în Italia, Krakatau în Indonezia, Mount St. Helens în SUA.

Din vatră, magma pornește spre suprafață prin niște canale care formează conul principal și conurile secundare ale vulcanului. Conul principal este structura centrală și dominantă a unui vulcan, format prin acumularea de materiale eruptive, cum ar fi lavă, cenușă vulcanică și materiale piroclastice, depuse în jurul gurii vulcanului, numită crater. Acesta are o formă conică pronunțată și o înălțime variabilă în funcție de cantitatea de materiale expulzate și de durata activității vulcanice. Conurile secundare sunt structuri vulcanice mai mici, care se formează pe flancurile sau în apropierea vulcanului principal. Sunt rezultatul erupțiilor secundare sau laterale ale magmei prin fisuri sau canale laterale. Conurile principale și secundare constituie indicatoare ale activității vulcanice trecute și actuale, ajutând în prognoza erupțiilor viitoare.

În partea superioară a conului se găsește o depresiune circulară sau eliptică, numită craterul vulcanului. Diametrul său variază de la câțiva metri la câțiva kilometri și este influențat de cantitatea de material expulzat și de intensitatea erupției. Craterul poate suferi modificări în timp datorită colapsului pereților săi, formând caldere, adică depresiuni mari și adânci create după o erupție majoră sau după evacuarea rapidă a magmei. Caldera poate fi mult mai mare decât craterul central și poate conține lacuri sau conuri vulcanice secundare în interiorul ei. Materialele expulzate prin crater în timpul unei erupții vulcanice sunt: lava, adică magma sărăcită în gaze care ajunge la suprafață, gazele, mai ales dioxidul de sulf, vaporii de apă, cenușa vulcanică, lapilii, reprezentați de fragmente mici de roci și sticlă vulcanică, bombele, adică fragmente mai mari de rocă incandescentă și topită aruncate în aer.

Vulcanii influențează atât mediul înconjurător, cât și societatea umană prin crearea de noi forme de relief, de exemplu insulele vulcanice, îmbogățirea solului cu nutrienți, oferă habitat pentru biodiversitate, afectează climatul global, pot fi surse de valorificare geotermală și pot constitui atracții turistice majore.