TactileLibrary logo
Cuprins

14. Zone vulcanice active după anul 2000

Structura planșei 14

Sub titlu, legenda prezintă textura pentru uscat și semnul convențional, generalizat, sub forma unui cerc cu un punct în mijloc, pentru craterele vulcanice. Urmărind harta, veți observa că vulcanii apar sigular sau grupați sub forma unui lanț. Numărul de vulcani activi în fiecare astfel de lanț este deseori mult mai mare decât numărul de puncte care se pot număra pe hartă.

Informații despre conținut

După anul 2000, numeroase zone vulcanice active din întreaga lume au fost monitorizate și au prezentat activitate semnificativă. Aceste zone sunt distribuite pe toate continentele și includ atât erupții de mare amploare, cât și activități vulcanice mai moderate.

Cele mai multe zone vulcanice active după anul 2000 se înregistrează în Cercul de Foc al Pacificului, considerată cea mai activă regiune vulcanică din lume, în care se află aproximativ 75% din vulcanii activi ai lumii. Acesta se întinde pe o lungime de aproximativ 40.000 km și cuprinde coastele și insulele care înconjoară Oceanul Pacific, incluzând mai multe zone vulcanice active: Indonezia, Japonia, Filipine, Noua Zeelandă, Alaska, Mexic și Chile. În continuare vom prezenta cei mai importanți vulcani activi din fiecare zonă vulcanică a Cercului de Foc al Pacificului.

Exceptând Cercul de Foc al Pacificului, vulcani activi după anul 2000 mai există și în Europa, pe coasta de est a Africii, în Insulele Canare din nord-vestul Africii și în estul Antarcticii. Islanda, prin poziția sa geografică pe Dorsala Medio-Atlantică este una dintre cele mai active regiuni vulcanice din lume. Mai mulți vulcani ai Islandei au avut erupții vulcanice recente, dar cea mai puternică a fost înregistrată în sudul insulei, în anul 2010. Este vorba despre erupția vulcanului Eyjafjallajökull, în urma căreia a fost întrerupt traficul aerian în Europa pentru mai multe săptămâni din cauza emisiilor masive de cenușă vulcanică. Și în Europa de Sud, în Italia, există doi vulcani activi: Etna și Stromboli. Vulcanul Etna, cu o altitudine de 3329 m, are o activitate vulcanică intensă, cu foarte multe erupții însoțite de emisii de lavă și cenușă. Ultima serie de erupții spectaculoase ale acestui vulcan au avut loc în 2020-2021. Vulcanul Stromboli este și el recunoscut pentru erupțiile vulcanice explozive care-i poartă numele (erupțiile stromboliene) care au avut loc în 2007, 2014, 2019 și 2020-2021.

În estul Africii, mai ales în regiunea Marelui Rift African se găsesc mai mulți vulcani activi datorită activității tectonice intense. Dintre aceștia, amintim vulcanul Ol Doinyo Lengai din Tanzania, unul dintre puținii vulcani de pe glob care produce lavă natrocarbonată (lavă nativă), ultima sa erupție având loc în 2007, respectiv vulcanul Nyiragongo din Republica Democrată Congo care este unul dintre cei mai activi și periculoși vulcani din lume, cunoscut pentru lacul său de lavă permanent și pentru erupțiile sale violente. Ultima erupție majoră a avut loc în 2002, când o coloană de lavă a distrus părți ale orașului Goma și a forțat evacuarea a sute de mii de oameni. În Insulele Canare din nord-vestul Africii, cel mai cunoscut vulcan este Teide, care după anul 2000 a avut doar o activitate fumarolică, însă este monitorizat constant de Institutul Vulcanologic din Insulele Canare și de Institutul Geografic Național al Spaniei, pentru a detecta semne de activitate vulcanică și pentru a proteja populația locală și turismul din zonă.

În Antarctica, în special în regiunile acoperite de gheață din interiorul continentului, activitatea vulcanică nu este bine documentată sau înțeleasă din cauza dificultăților de acces și a lipsei de date geologice detaliate. Cu toate acestea este cunoscut vulcanul Erebus de 3794 m situat în Insula Ross din Antarctica. Erebus este un stratovulcan activ, având una dintre cele mai lungi perioade de activitate continuă dintre toți vulcanii din lume. Și acesta, emite lava natrocarbonată (lavă nativă) în loc de silicat. Activitatea sa vulcanică este monitorizată de Institutul de Cercetări Antarctice din Noua Zeelandă pentru a evalua riscurile potențiale pentru cercetători și pentru a înțelege procesele geologice unice ale Antarcticii.