18. Curenții oceanici pe Glob
Structura planșei 18
Sub titlu, legenda prezintă textura pentru suprafața acoperită de uscat pe Terra și două simboluri de tip săgeată pentru curenții oceanici. Curenții calzi sunt reprezentați prin săgeți formate din linii punctate, iar cei reci prin săgeți formate din linii întrerupte. În ambele cazuri, vârful săgeții ne arată direcția curenților, iar linia ne arată forma lor, traseul parcurs și lungimea acestuia. Zonele lipsite de textură din interiorul hărții reprezintă oceanele.
Curenții oceanici care apar pe planșă sunt: 1 Curentul Ecuatorial de Nord, 2 Curentul Golfului (Gulf Stream), 3 Curentul Atlanticului de Nord, 4 Curentul rece al Canarelor, 5 Curentul Groenlandei, 6 Curentul Californiei, 7 Curentul Kuroshiwo, 8 Curentul Oyashiwo, 9 Curentul Pacificului de Nord, 10 Curentul Ecuatorial Contrar, 11 Curentul Ecuatorial de Sud, 12 Curentul Braziliei, 13 Curentul Atlanticului de Sud, 14 Curentul Benguelei, 15 Curentul Pacificului de Sud, 16 Curentul Peru, 17 Curentul Madagascarului, 18 Curentul Australiei de Vest, 19 Curentul Australiei de Est, 20 Curentul Circumpolar Antarctic.
Informații despre conținut
Curenții oceanici sunt mișcări continue ale apei mării pe direcții fixe. La formarea lor pot contribui mai mulți factori:
- vânturile globale permanente, mai ales alizeele și vânturile de vest, care suflă suprafața oceanului, transferând energie apei și punând-o în mișcare;
- diferențele de temperatură și salinitate, deoarece apa rece și sărată este mai densă și tinde să se scufunde, în timp ce apa caldă și cu salinitate scăzută este mai puțin densă și tinde să urce;
- forța Coriolis, care determină abaterea spre dreapta a curenților în emisfera nordică și spre stânga în emisfera sudică;
- topografia fundului oceanic, mai ales dacă un curent întâlnește un munte submarin, acesta poate devia și genera vortexuri;
- încălzirea solară, care influențează formarea curenților calzi, de suprafață, în regiunile tropicale și deplasarea lor spre poli, respectiv formarea curenților reci, de adâncime, cu deplasare dinspre poli spre ecuator. Toți acești factori contribuie la crearea unor modele complexe de mișcare a apei. La suprafață, curenții se pot deplasa cu viteze de până la 7 – 10 km pe oră, iar în adâncime, viteza se reduce mult.
Curenții oceanici poartă diferite denumiri locale, în funcție de țărmurile din apropiere. Primul reprezentat pe Planșa 18 este Curentul Ecuatorial de Nord (1), format între 5o și 20o latitudine nordică. Este un curent cald care se deplasează de la est la vest, urmând direcția generală a vânturilor alizee. Pătrunde în Golful Mexic de unde iese sub numele de Curentul Golfului (2) sau Gulf Stream, traversează nordul Oceanului Atlantic sub denumirea de Curentul Atlanticului de Nord (3) și coboară pe țărmurile Europei Nordice și Vestice, iar în nord-vestul Africii este închis de Curentul rece al Canarelor (4). Importanța acestui curent este covârșitoare, mai ales pentru Europa deoarece aduce apă caldă care moderează climatul în Europa Nordică și Vestică, împiedicând înghețarea țărmurilor în sezonul rece al anului, favorizând navigația pe tot parcursul anului și practicarea agriculturii dincolo de Cercul Polar de Nord.
În Atlanticul de Nord, Curentul Groenlandei (5), care se deplasează de-a lungul coastei estice a Groenlandei, provine din apele reci și dense ale Oceanului Arctic și din topirea ghețarilor. Este un curent lent, dar extrem de rece și dens, având astfel un rol esențial în răcirea apelor Atlanticului de Nord. În sudul Groenlandei, acesta interacționează cu curentul cald al Atlanticului de Nord, contribuind la formarea apei adânci din Atlanticul de Nord, un factor esențial în circulația termohalină globală.
Curentul Ecuatorial de Nord acționează și în Oceanul Pacific, de la coasta vestică a Americii Centrale și Mexicului până în Filipine și Indonezia. Pe coastele vestice ale Americii de Nord interacționează cu Curentul rece al Californiei (6), iar pe coastele estice ale Asiei interacționează cu Curentul cald Kuroshiwo (7). Acesta din urmă este echivalentul Curentului Golfului (Gulf Stream) din Atlantic, are o lățime de circa 100 km și transportă apă caldă, cu temperaturi între 24°C și 28°C, de-a lungul coastei de est a Asiei, din Filipine până în apropierea Japoniei. Este esențial pentru industria de pescuit din regiune. Curentul cald Kuroshiwo interacționează la nord cu Curentul Oyashiwo (8) sau Curentul Kamceatka, un curent rece, cu salinitate scăzută, care transportă apele arctice spre coastele de nord ale Japoniei. Apoi, între 30o și 50o latitudine nordică, interacțiunea vânturilor de vest cu apa de suprafață formează Curentul Pacificului de Nord (9) care se extinde din largul coastelor Asiei de Est, în special Japonia, până în largul coastelor Americii de Nord, în special Columbia Britanică și Alaska. Apa transportată de acest curent variază în temperatură, dar este, în general, mai caldă decât apele din regiunile subarctice de la nord și mai rece decât apele tropicale de la sud.
Mai aproape de Ecuator, între Curentul Ecuatorial de Nord și Curentul Ecuatorial de Sud, se află Curentul Ecuatorial Contrar (10), un curent cald care curge de la vest la est de-a lungul ecuatorului, în toate cele trei oceane majore: Atlantic, Pacific și Indian. Acesta este generat de acumularea de apă de suprafață, împinsă de vânturile alizee din est, care crează o zonă de apă mai înaltă în regiunile de vest ale bazinelor oceanice. Gravitatea forțează această apă să se deplaseze înapoi spre est, contracarând direcția curenților principali.
În emisfera sudică, corespondentul Curentului Ecuatorial de Nord este Curentul Ecuatorial de Sud (11), care curge tot de la est spre vest și este format sub efectul vânturilor alizee. Apa pe care o transportă are aceleași particularități ca și în emisfera nordică. În Oceanul Atlantic, acesta interacționează cu Curentul Braziliei (12), un curent cald care influențează coastele estice ale Americii de Sud, iar de aici, cu Curentul rece al Atlanticului de Sud (13), un curent influențat de acțiunea vânturilor de vest. Acesta din urmă pornește de la aproximativ 40° latitudine sudică și se îndreaptă spre nord unde se intersectează cu Curentul rece al Benguelei (14), care udă coasta sud-vestică a Africii. În Oceanul Pacific, Curentul Ecuatorial de Sud interacționează cu Curentul rece al Pacificului de Sud (15), cu Curentul Perului (16) pe coastele vestice ale Americii de Sud și cu Curentul Ecuatorial Contrar în estul Indoneziei. În Oceanul Indian, interacțiunea sa se realizează cu Curentul cald al Madagascarului (17) și cu Curentul Australiei de Vest (18) care curge de-a lungul coastei vestice a micului continent. Dacă acest curent este mai degrabă un curent cu apă mai rece, coastele estice ale Australiei sunt influențate de un curent cald, Curentul Australiei de Est (19), care aduce apă cu temperaturi între 22°C și 28°C și care influențează clima tropicală din Oceanul Pacific.
Cel mai mare curent oceanic și singurul care înconjoară complet Globul, fiind lipsit de bariere continentale este Curentul Circumpolar Antarctic (20). Transportă apă mai multă decât orice alt curent și atinge lățimi de până la 2.000 km. Este numit și Curentul Vânturilor de Vest deoarece se formează datorită acestor vânturi. Apa pe care o transportă este extrem de rece, variind între -2°C și 5°C. Este considerat curentul care se mișcă cu cea mai mare viteză pe Glob. Contribuie la menținerea ghețurilor și calotei glaciare din Antarctica, iar din acesta se desprind curenții reci ai Perului, Benguelei și Australiei de Vest.
Reprezentarea curenților oceanici pe planșa 18 evidențiază faptul că, pe Glob, predomină curenții calzi. Ei caracterizează zonele ecuatoriale, tropicale și temperate. Curenții reci se întâlnesc în zonele polare și în bazinele estice ale Oceanelor Pacific, Atlantic și Indian. Prezența lor în estul bazinelor oceanice este rezultatul unui amestec complex de factori, inclusiv circulația oceanică globală, vânturile predominante, răcirea locală a apei și fenomenele de ascensiune a apei. Indiferent de tipul lor, curenții oceanici nu sunt doar un aspect important al circulației oceanice, ci și un element central al sistemului climatic global, cu implicații profunde pentru mediul înconjurător și pentru societate.