25. Pădurile pe Glob
Structura planșei 25
Sub titlu, legenda prezintă texturile pentru suprafețele acoperite de apă (denumite ocean), pădure și alte zone împădurite. Zonele fără textură de pe hartă reprezintă suprafețele de uscat fără vegetație forestieră.
Informații despre conținut
Înțelegerea distribuției geografice a pădurilor pe Glob este importantă pentru conservarea biodiversității, reglarea climatului, evaluarea resurselor, a calității vieții, a echilibrului întregii planete. Repartiția pădurilor este determinată de o serie de factori naturali, cum ar fi clima, solurile sau relieful, dar și de o serie de factori antropici, precum urbanizarea și industrializarea, factorii politici sau culturali. Pe planșa 25, suprafețele texturate ca pădure sunt suprafețe întinse și compacte de vegetație, dominate de arbori bătrâni, cu o densitate mare. Suprafețele texturate ca zone împădurite sunt mai fragmentate, vârsta lor este mai mică, la fel ca densitatea și diversitatea arborilor.
Pornind de la Ecuator, ecosistemele forestiere reprezentate sunt pădurile tropicale, localizate în zona ecuatorială, zonele tropicale și subtropicale. Acestea acoperă suprafețe întinse din America Centrală și de Sud, Africa central-vestică, Asia de Sud-Est și insulele din Oceania (Indonezia, Papua Noua Guinee). Pădurile tropicale sunt cunoscute pentru biodiversitatea lor excepțională și sunt păduri stratificate în care arborii au înălțimi diferite, luptând pentru lumină. Ele găzduiesc o mare varietate de specii de plante și animale, multe dintre acestea fiind endemice și unice pentru ecosistemele forestiere. De exemplu, Pădurea Amazoniană, cunoscută și sub denumirea de “plămânul verde al planetei”, deoarece produce 20% din oxigenul planetei, este cea mai diversificată din lume, cu milioane de specii de plante și animale. Printre speciile de arbori din pădurile tropicale se numără: arborele de cauciuc, de cacao, de vanilie, de cuișoare, bananierul, palmierul de cocos, arborele kapok, orhideele, ferigile arborescente. Fauna cuprinde o varietate mare de specii de maimuțe și papagali, tapirul, leneșul, pasărea paradisului, tucanul.
În emisfera nordică, dincolo de 50o latitudine nordică, se întind pădurile boreale, cunoscute și sub numele de taiga. Sunt păduri dominate de conifere, mai ales molid și pin și constituie cea mai mare zonă forestieră continuă de pe Pământ, cu rol în reglarea climatică și în ciclurile globale ale carbonului. Taigaua este de multe ori asociată cu zonele subpolare și cuprinde o fâșie continuă în America de Nord (mai ales în Canada și Alaska), în Europa (în nordul Scandinaviei și Rusiei), continuând în Asia cu Siberia și nordul Japoniei. În acest ecosistem forestier se întâlnesc mamifere adaptate la viața în condiții reci, cum ar fi ursul brun, lupul, renul (caribu), elanul, bursucul și veverița, sau păsări, cum ar fi bufnița nordică și ciocănitoarea neagră.
Marcate pe planșă ca zone împădurite, între tropice și regiunile boreale, se întind pădurile temperate, compuse în principal din arbori cu frunze căzătoare, precum stejarul, fagul și arțarul, dar și din păduri de conifere în arealele cu relief montan. Se regăsesc în aproape toată Europa, estul Americii de Nord, Asia de Est, nordul Australiei, centrul Africii și al Americii de Sud. Pădurile temperate găzduiesc mamifere, păsări, reptile și amfibieni. Exemplele includ ursul, cerbul, vulpea roșie, bufnița, cocoșul de munte.
Indiferent de tipul lor, pădurile oferă habitat pentru aproximativ 80% din speciile terestre de animale, plante și insecte. Mai mult decât atât, sunt mari rezervoare de carbon, care absorb și stochează dioxidul de carbon din atmosferă, eliminând oxigen. O defrișare masivă a pădurilor poate duce la eliberarea semnificativă a carbonului în atmosferă, contribuind astfel la schimbările climatice. Toate acestea subliniază funcția de protecție pe care ar trebui să o aibă ecosistemele forestiere, deși în prezent, pe Glob, predominantă este funcția de producție a pădurilor. Milioane de oameni din întreaga lume depind de păduri pentru subzistență și locuri de muncă, prin recoltarea lemnului, vânătoare, pescuit, colectarea fructelor și alte resurse naturale. Cu o pondere mai mică, de numai 4% la nivel mondial, se remarcă și suprafeţele forestiere cu funcţie socială, destinate practicării unor activităţi recreative, turistice, educative. Suprafaţa cea mai mare din această ultimă categorie este înregistrată în America de Sud, în special în Brazilia care a încredinţat o cincime din suprafaţa sa forestieră pentru conservarea şi protecţia culturii şi a modului de viaţă al populaţiilor amazoniene.