Cuprins

27. Defrișarea

Structura planșei 27

Planșa prezintă patru studii de caz cu zone afectate de defrișări din Amazon, Congo și Indonezia. Cele patru areale au fost selectate încât să aibă aceeași suprafață, dar modele de defrișare diferite. Suprafața fiecărui areal este de 25 de kilometri pătrați, deoarece fiecare latură are 5 kilometri lungime.

În interiorul acestor areale, textura reprezintă pădurea, lipsa de textură reprezintă locurile unde s-au făcut defrișări, iar liniile continue reprezintă drumurile.

Informații despre conținut

Defrișarea constituie una dintre principalele cauze care determină fragmentarea ecosistemelor forestiere, adică divizarea unei suprafețe compacte de pădure în parcele mai mici, cu formă neregulată și lipsite de conectivitate între ele. Efectele pe care acest proces le are asupra mediului și ecosistemelor locale, sunt multiple și depind de tipul de defrișare. Practic, se poate vorbi despre mai multe tipuri de defrișări ale pădurilor, în funcție de modul și scopul pentru care sunt realizate. După modul în care se realizează, defrișările pot fi: defrișări prin tăiere la ras, atunci când sunt tăiați toți arborii dintr-o zonă, fără a lăsa nicio vegetație mare în picioare, situație în care se declanșează procese erozionale și se reduce biodiversitatea; defrișări prin tăiere selectivă, când doar anumiți arbori sunt tăiați, iar impactul asupra mediului este mai redus, și defrișări prin ardere, în scopul eliberării terenului pentru alte utilizări, situație foarte frecvent întâlnită în regiunile tropicale. Defrișarea pădurilor se face pentru extinderea terenurilor agricole sau a pășunilor, pentru dezvoltarea urbană și extinderea infrastructurilor specifice, pentru extracția unor resurse de subsol și pentru plantații comerciale de tipul monoculturilor (foarte frecvente fiind cele de arbori de cauciuc, palmier de ulei, eucalipt sau pin). La toate acestea se adaugă defrișarea ilegală care afectează inclusiv ecosistemele forestiere din arealele protejate, cu efecte negative asupra biodiversității și comunităților umane.

În toate cele patru exemple de pe planșa 27 sunt reprezentate defrișări prin tăiere la ras, ele diferențiindu-se din punct de vedere al extinderii suprafețelor afectate și a conectivității dintre pâlcurile de pădure neafectate de defrișare. Primul studiu de caz, care apare în partea stângă sus a planșei, reprezintă defrișarea în cea mai mare pădure tropicală de pe Glob, Amazonia. Această pădure tropicală se extinde pe teritoriul a nouă state sud-americane și acoperă o suprafață de circa 5,5 milioane km². Este una dintre cele mai importante surse de oxigen ale planetei, fapt pentru care este supranumită “plămânul verde al planetei”, și adăpostește 10% din speciile de plante și animale cunoscute. Cu toate acestea, s-a confruntat cu problema defrișărilor masive încă de la începutul secolului trecut, când primul scop al defrișărilor a fost realizarea unor plantații comerciale de arbori de cauciuc. În anul 1928, industriașul american Henry Ford a achiziționat o suprafață de 10.000 de km² în jungla amazoniană din Brazilia, pentru a crea o plantație de arbori de cauciuc și un oraș pentru muncitori. Scopul final era acela de a asigura o sursă stabilă de latex, necesar pentru anvelopele automobilelor Ford. Astfel, suprafața respectivă a fost defrișată, orașul a fost construit în stil american, iar arborii de cauciuc au fost plantați în monocultură. Acest lucru i-a făcut vulnerabili la boli și dăunători, ceea ce a dus la distrugerea plantațiilor, respectiv la abandonarea proiectului în anul 1945. Fordlandia rămâne un exemplu istoric important al eșecurilor și provocărilor asociate cu colonizarea economică și exploatarea resurselor naturale în regiuni ecologice complexe precum Amazonia. Din păcate, defrișările din cadrul acestei suprafețe forestiere vaste au continuat și chiar s-au intensificat, mai ales în ultimii ani. Conform datelor de la Global Forest Watch, între 2001 și 2020, Amazonia a pierdut aproximativ 30 milioane de hectare de pădure, adică aproximativ cât suprafața României. Pe lângă defrișări, o altă cauză majoră care diminuează din pădurea amazoniană sunt incendiile. Anul 2019 a fost unul dintre cei mai devastatori din acest punct de vedere, când circa 308.000 km² de pădure au ars. Aceasta înseamnă cu 70% mai mult decât în 2018. După cum se observă și pe planșa 27, defrișările din Amazon ocupă suprafețe mari și sunt mai intense în apropierea căilor de acces, scopul lor fiind multiplu: exploatarea ilegală a arborilor cu lemn prețios, cum ar fi mahonul și teck-ul; exploatarea aurului, bauxitei și a altor minerale; extinderea pășunilor și a culturii de soia pentru export; construirea infrastructurii care să faciliteze accesul în zonele izolate.

Comparând defrișările din Amazonia cu cele din bazinul Congo, a doua pădure tropicală ca extindere pe Glob, se observă faptul că suprafețele afectate de defrișare sunt ceva mai restrânse, iar conectivitatea între pâlcurile de pădure rămase nu este complet pierdută. Acest aspect este evident în imaginea din colțul dreapta sus al planșei 27, putând fi explicat și prin faptul că accesibilitatea nu este atât de facilă ca în Amazonia, drumurile lipsind în mare parte. Pădurea tropicală din Congo se întinde pe o suprafață de circa 3,7 milioane km² și acoperă șase state africane, iar rata anuală a defrișării este de 0,3%, o rată mică dacă se compară cu alte păduri tropicale de pe Glob. Cea mai mare parte a defrișărilor produse aici sunt legate de activități economice, precum extinderea terenurilor pentru agricultura de subzistență, exportul lemnului prețios, exploatarea resurselor minerale (inclusiv a aurului și diamantelor) și construirea de drumuri necesare pentru transportul resurselor.

În cele două imagini din partea de jos a planșei 27 sunt prezentate defrișările din pădurea tropicală a Indoneziei. Cele mai afectate de defrișări sunt pădurile tropicale din insulele Sumatra și Borneo. Aceste insule sunt locuite, aspect reflectat de densitatea mai mare a drumurilor, comparativ cu celelalte două cazuri prezentate anterior. Aici defrișările sunt mai degrabă areolare, punctuale, aspect care nu presupune fragmentarea ecosistemului forestier, ci “perforarea” acestuia, concept utilizat în Geografia peisajului. Principalul motiv al defrișărilor în aceste păduri este eliberarea terenurilor pentru agricultură, în special pentru cultivarea uleiului de palmier. Industria uleiului de palmier este extrem de profitabilă, iar cererea globală pentru acest produs a dus la extinderi masive ale plantațiilor de palmieri, adesea pe terenuri care au fost defrișate ilegal sau au fost subiectul unor permise de exploatare controversate. Defrișările ilegale au fost o sursă de conflicte sociale și au afectat comunitățile indigene care trăiesc în aceste păduri de secole.

Defrișările continuă să reprezinte o amenințare pentru pădurile din întreaga lume, în ciuda diferitelor măsuri care s-au luat la nivel național sau internațional.