Cuprins

34. Zone protejate pe Glob

Structura planșei 34

Sub titlu, legenda prezintă textura pentru zonele protejate și semnele conventionale pentru cel mai vechi, respectiv cel mai mare areal protejat terestru. Este vorba despre Parcul Național Yellowstone, marcat pe hartă în interiorul continentului America de Nord printr-un pătrat cu un punct în mijloc, respectiv Aria Protejată Kaza, reprezentată în interiorul continentului Africa printr-un cerc cu un punct în mijloc. Liniile continue de pe hartă ne arată limita dintre continente și oceane. Le putem recunoaște ușor din planșele anterioare. Pentru că unele zone protejate de pe uscat sunt foarte mici și foarte dese, ele nu au putut fi reprezentate pe hartă folosind un raport constant de micșorare dat de scara de proporție, deoarece nu s-ar mai fi putut distinge. De aceea, ele au fost generalizate. Și pe suprafața oceanelor putem observa mai multe particularități. De exemplu, arealele protejate sunt relativ circulare, fapt care se datorează modului de delimitare a acestora, care pleacă de obicei de la o insulă și conturează în jurul ei o suprafață cu rază constantă.

Informații despre conținut

Zonele protejate sunt regiuni specifice ale Globului, care au fost desemnate și gestionate pentru a conserva resursele naturale și biodiversitatea. Aceste zone sunt esențiale pentru protejarea speciilor de plante și animale, păstrarea peisajelor naturale și asigurarea unor servicii ecologice esențiale, cum ar fi purificarea apei și aerului. În prezent, aproximativ 15% din suprafața terestră a Globului și circa 7% din suprafața oceanelor sunt declarate arii protejate. Varietatea ariilor protejate este una foarte mare, de la tipurile de arii protejate propuse de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, până la rezervații ale biosferei, situri ale patrimoniului mondial UNESCO, situri Natura 2000 sau zone RAMSAR, adică zone umede de importanță internațională.

Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii este o organizație fondată în anul 1948, cu centrul la Gland, în Elveția, și reunește 83 de state, 110 agenţii guvernamentale, peste 800 de ONG-uri şi 10 000 de specialişti din 181 de ţări, care colaborează într-un parteneriat mondial unic, cu scopul de a încuraja şi a asista societăţile din întreaga lume în procesul de conservare a resurselor naturale precum şi în utilizarea echitabilă şi motivată ecologic a acestor resurse. Organizația a împărțit ariile protejate la nivel internațional în categorii, în funcție de scopul pentru care sunt administrate: rezervații naturale stricte, administrate în scopuri științifice; zone sălbatice, pentru protejarea sălbăticiei; parcuri naționale, pentru protecția ecosistemelor și pentru recreere; monumente ale naturii, pentru conservarea trăsăturilor naturale specifice; arii de gestionare a habitatelor sau speciilor, pentru conservarea prin intervenții manageriale; peisaje protejate sau peisaje marine, pentru conservarea peisajului terestru sau marin și pentru recreere; arii protejate cu resurse gestionate, pentru utilizarea durabilă a ecosistemelor naturale. Din această clasificare, fiecare țară a preluat doar categoriile de arii protejate corespunzătoare potențialului natural și cultural de care dispune. De exemplu, în România, clasificarea ariilor protejate cuprinde: rezervații științifice, parcuri naționale, parcuri naturale, monumente ale naturii, rezervații naturale. Unele dintre acestea pot fi rezervații ale biosferei, monumente UNESCO, situri Natura 2000 sau zone RAMSAR.

La nivelul continentelor, statisticile arată că cea mai mare suprafață protejată o dețin Europa și America de Sud, fiecare cu un procent de circa 25% din suprafață. Acestea sunt urmate de Australia și Oceania, cu 17%, America de Nord, cu 15%, Africa, cu 14%, și Asia, cu 13%. Un caz special este Antarctica, unde aproape întreaga suprafață a continentului este protejată prin Tratatul Antarctic, care prevede reglementări stricte de mediu.

Cea mai mare parte dintre ariile naturale protejate au și o valoare estetică deosebită, motiv pentru care majoritatea au devenit destinații turistice. Cea mai mare arie protejată terestră a fost creată în anul 2012, în Africa. Se numeşte KAZA (Kavango Zambezi), are o suprafaţă de 440.000 km² şi se întinde pe teritoriul a 5 state din partea central-sudică a continentului (Botswana, Angola, Namibia, Zambia şi Zimbabwe), incluzând 36 de rezervaţii naturale şi teritoriul dintre ele. Potrivit WWF (World Wildlife Fund), în Kaza se găsesc 44% dintre elefanţii Africii, 600 specii de plante, 3.000 specii de păsări, cascada Victoria şi Delta Okavango din Botswana, renumită pentru speciile de crocodili şi câinele sălbatic african, specie considerată pe cale de dispariţie.

Dintre ariile protejate terestre, reprezentative peste tot în lume sunt și parcurile naționale. Primele parcuri naționale declarate pe fiecare continent sunt: Yellowstone, din SUA, America de Nord, primul parc național din lume, declarat în 1872; El Chico, din Mexic, primul parc național din America Latină, declarat în 1882; Sarek, din Suedia, primul parc național al Europei, declarat în 1909; Angkor Wat, din Cambodgia, primul parc național al Asiei, declarat în 1925, și Kruger, din Africa de Sud, primul parc național al Africii, declarat în 1926. În România, primul parc național este Retezatul, declarat în anul 1935.

Pe de altă parte, ariile protejate marine, care reprezintă 7% din suprafața oceanelor, au o importanță deosebită pentru protejarea recifelor de corali, a mangrovelor, iar, în unele cazuri, pentru gestionarea resurselor de pescuit sustenabil. Dintre acestea, 90% sunt de interes naţional, iar 10% de interes internaţional. Cea mai mare arie naturală protejată marină este Phoenix Island, din Republica Kiribati, Oceania, cu o suprafață de 41 milioane hectare, iar cea mai mică arie naturală protejată marină este Echo Bay Provincial Park, din Canada, de 0,4 hectare.

Statisticile arată o tendință mondială de extindere a ariilor protejate pe Glob, atât a celor terestre, cât și a celor marine. Eforturile globale de conservare sunt ghidate de diverse acorduri și obiective internaționale, cum este Convenția privind Diversitatea Biologică, ce prevedea protejarea a 17% din suprafața terestră și a apelor continentale și 10% din zonele marine și costiere, respectiv Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, care se concentrează atât pe conservarea și utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor și resurselor marine, cât și pe protejarea, restaurarea și promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre.

Cu toate eforturile de extindere a ariilor naturale protejate pe Glob, există în continuare numeroase provocări în acest sens. Una dintre ele vizează asigurarea unei gestionări eficiente și a unui management adecvat în ariile protejate, mai ales în țările aflate în curs de dezvoltare, pentru a preveni braconajul, exploatarea ilegală a resurselor și degradarea habitatelor. Este importantă și crearea de coridoare ecologice între ariile deja protejate, pentru menținerea fluxurilor genetice și migrațiilor speciilor. Practic, pentru a atinge obiectivele globale de conservare, este necesară o colaborare continuă între guverne, organizații non-guvernamentale, comunități locale și sectorul privat.