35. Relieful major din America de Nord

Structura planșei 35

Sub titlu, legenda prezintă textura pentru trei treptele altitudinale: de la 0 la 200 de m, de la 200 la 800 de m și mai mare de 800 de m.

Unitățile de relief principale sunt numerotate pe hartă și explicate în partea dreaptă a planșei. Explorarea se face de sus în jos și de la stânga la dreapta. Cifrele de pe hartă indică:

Munții Alaska
Munții Stâncoși
Podișul Preeriilor
Podișul Labrador
Munții Sierra Nevada
Câmpia Mississippi
Munții Apalași
Munții Sierra Madre

Continentul este traversat de o linie întreruptă în zona mediană. Acesta este traseul parcurs de profilul pe înălțime detaliat în pagina imediat următoare (planșa 36).

Informații despre conținut

America de Nord are un relief variat, caracterizat printr-o gamă largă de altitudini care, de regulă, descresc dinspre vest și nord-vest către est și sud-est. Altitudinile scad astfel de la 6190 m în Munții Alaska din nord-vest, până la altitudini sub 200 m pe coastele Atlanticului și Golfului Mexic din sud-estul continentului. În California se află punctul cu cea mai joasă altitudine și cea mai mare temperatură din America de Nord. Este vorba despre Death Valley (Valea Morții), cu o altitudine de -86 m sub nivelul mării. În continuare vom prezenta pe scurt unitățile majore de relief din America de Nord, începând de la vest către est.

Munții Alaska, parte a Lanțului Montan Pacific, reprezintă una dintre cele mai impresionante formațiuni montane din America de Nord, fiind localizați în nord-vestul continentului, în statul Alaska din SUA. Acești munți cuprind cel mai înalt vârf de pe continent, Denali (fostul Mount McKinley,) cu o altitudine de 6190 m, alcătuiți predominant din roci magmatice și metamorfice. Munții Alaska s-au format prin coliziunea plăcii tectonice a Pacificului cu placa nord-americană, iar datorită acestui fapt se află într-o zonă seismică activă. Altitudinea ridicată și localizarea lor geografică, determină acoperirea Munților Alaska cu ghețari și zăpezi perene. Cei mai mari și mai activi ghețari din America de Nord sunt localizați aici, Ghețarul Ruth și Ghețarul Kahiltna cu o lungime de 71 km. Acești ghețari oferă inflormații valoroase despre schimbările climatice pe termen lung. Vegetația prezintă o etajare altitudinală de la pădurile boreale de molid, pin și mesteacăn la altitudini joase, până la tundra alpină adaptată unor condiții climatice dure la altitudini mari, respectiv ghețari permanenți pe cele mai înalte creste. Fauna este extrem de diversificată, incluzând urși grizzly și urși negri, elani, caribu și lupi. Toată această biodiversitate și elementele peisagistice unice au inclus Munții Alaska pe teritoriul unuia dintre cele mai mari parcuri naționale din SUA, Parcul Național Denali. Acești munți atrag mii de turiști și aventurieri în fiecare an, oferind oportunități pentru drumeții, alpinism, pescuit și observarea faunei sălbatice.
Pe o lungime de aproximativ 4800 km, din nordul Columbiei Britanice din Canada și până în New Mexico, se întinde lanțul Munților Stâncoși, cunoscuți și sub denumirea de Rocky Mountains sau pur și simplu Rockies. Acești munți sunt renumiți pentru peisajele lor impresionante, biodiversitatea bogată și istoria geologică complexă. Vârful cel mai înalt este Mount Elbert din Colorado, cu o altitudine de 4401 m. Munții Stâncoși au fost locuiți de diverse triburi de nativi americani, inclusiv Shoshone, Ute și Blackfeet, care au dezvoltat o bogată cultură și tradiții adaptate la mediul montan. Munții găzduiesc numeroase parcuri naționale renumite, atât în SUA (Rocky Mountain în Colorado, Yellowstone, Grand Teton în Wyoming), cât și în Canada (Parcul Național Banff și Parcul Național Jasper). Geologia complexă a făcut ca acești munți să fie bogați în resurse naturale, inclusiv minereuri de aur, argint, cupru, care au fost exploatate intensiv începând cu secolul al XIX-lea.
Centrul Americii de Nord este ocupat de o altă unitate majoră de relief, cunoscută sub numele de Podișul Preeriilor, Marea Preerie sau Câmpia Mare. Relieful său este reprezentat de câmpii și coline, cu altitudini cuprinse între 500 și 1500 m. Regiunea este una dintre cele mai productive zone agricole din lume datorită solurilor fertile și a acviferelor subterane semnificative care sprijină irigațiile extensive. Din punct de vedere al agriculturii, Marea Preerie este favorabilă culturii cerealelor, în special grâu, porumb și soia, dar și creșterii vitelor. Vegetația dominantă este compusă din ierburi perene, iar fauna cuprinde o varietate mare de păsări și mamifere, inclusiv bizoni, antilope, cerbi, lupi și coioți. Totodată, regiunea conține unele dintre cele mai mari câmpuri petroliere și de gaze naturale din America de Nord. În această unitate de relief, în urma secetei din anii 1930, însoțită de eroziunea accentuată a solului, s-a format fenomenul cunoscut sub numele de Dust Bowl, furtuni de praf care acopereau cerul și îngreunau respirația. Efectele au fost vizibile atât pe plan economic, recoltele fiind distruse și solul arabil devenind infertil, cât și pe plan social, prin șomaj, sărăcie în masă și migrarea multor familii înspre vest, în special spre California, în căutarea unui trai mai bun. Această perioadă a condus la schimbări semnificative în abordările legate de conservarea solului și gestionarea resurselor naturale, subliniind importanța protejării mediului pentru a preveni astfel de dezastre în viitor.
În nord-estul Americii de Nord, respectiv în Peninsula Labrador, se află Podișul Labrador, o regiune relativ plată, cu altitudini variind între 300 și 600 m. Altitudinea redusă se explică și prin faptul că podișul este alcătuit din roci foarte vechi, datând din Precambrian, fiind astfel una dintre cele mai vechi regiuni geologice din lume. Aspectul plan al reliefului este rezultatul acțiunii ghețarilor de calotă care au modelat aici forme specifice reliefului glaciar, precum văile și lacurile glaciare. Climatul este aspru, subarctic iar flora și fauna sunt direct influențate de acesta. Regiunea este bogată în resurse naturale, de la vastele păduri de conifere, până la resursele minerale, inclusiv minereurile de fier, nichel, cupru și uraniu. Aceste bogății naturale au un rol important în economia regională, mai ales că Podișul Labrador este și locuit de comunități indigene, cum ar fi inuiții, care au o istorie îndelungată și tradiții culturale bine păstrate.
Pe o lungime de aproximativ 640 km, în vestul SUA, mai exact în cea mai mare parte a statului California și în vestul statului Nevada, se întinde lanțul muntos Sierra Nevada, cu altitudinea maximă de 4421 m în Vârful Whitney. Munții s-au format în principal prin activitatea tectonică și vulcanică, fiind alcătuiți predominant din roci vulcanice și doar izolat din roci metamorfice și sedimentare. Cu un climat mediteranean în regiunile joase, respectiv un climat alpin în sectoarele înalte, acest lanț muntos prezintă o biodiversitate deosebită. Cel mai emblematic este arborele mamut, Sequoia, cel mai mare și mai longeviv copac de pe planetă, regăsit în areale compacte în special în Parcul Național Sequoia și în Parcul Național Kings Canyon. Genul Sequoia cuprinde două specii principale: Sequoia sempervirens (Sequoia de coastă) și Sequoiadendron giganteum (Sequoia gigant sau Sequoia de munte). Sequoia gigant este o specie endemică în Munții Sierra Nevada din California. Poate atinge înălțimi până la 95 m, diametrul poate să ajungă la 11 m, iar vârsta până la 3000 de ani. Pe lângă cele două areale protejate amintite anterior, în Munții Sierra Nevada se află și Parcul Național Yosemite, renumit pentru stâncile sale uriașe de granit, El Capitan și Half Dome, faimoase pentru alpiniști și fotografi. În secolul al XIX-lea, lanțul muntos era centrul febrei aurului, atrăgând mii de oameni în regiune și contribuind la dezvoltarea economică a Californiei. Astăzi însă, este un loc de recreere și aventură pentru milioane de turiști care ajung aici anual.
O regiune vastă din sud-estul SUA, care acoperă o suprafață de circa 120.000 kmp, este Câmpia Mississippi. Ea este caracterizată de un relief plat, cu soluri aluvionare bogate, formate prin depunerile fluviului Mississippi și ale afluenților săi. Solurile aluvionare sunt bogate în nutrienți, Câmpia Mississippi fiind astfel una dintre cele mai productive regiuni agricole din SUA. În secolul al XIX -lea, regiunea a fost centrul Regatului Bumbacului, fiind una dintre cele mai importante zone de producție de bumbac din lume, ceea ce a avut un impact major asupra economiei și societății americane. În prezent, pe lângă bumbac, aici se mai cultivă soia, porumb, orez și grâu. Denumirea unității de relief vine de la fluviul Mississippi care împreună cu afluenții săi reprezintă o sursă importantă pentru irigații. Provocările ecologice reprezentate de poluarea cu pesticide și îngrășăminte datorită practicării unei agriculturi intensive și gestionarea resurselor sunt esențiale pentru menținerea productivității și a sănătății mediului în această regiune.
Pe coasta estică a Americii de Nord se întind Munții Apalași. Altitudinile lanțului montan crește până la 2037 m în Mount Mitchell. Sunt munți vechi, înălțați în Paleozoic, cu roci predominant metamorfice și sedimentare. Clima variază de la cea subarctică în nord, pe teritoriul Canadei, până la cea subtropicală în sud. Acest aspect generează o mare diversitate a habitatelor care adăpostesc multe specii endemice. De-a lungul secolelor, regiunea a fost renumită pentru industria minieră, în special pentru exploatarea cărbunelui și fierului. Astăzi, Munții Apalași reprezintă o destinație populară pentru turism și activități recreative. Traseul Appalachian, un traseu de drumeție de aproximativ 3500 km, care străbate 14 state americane, este unul dintre cele mai lungi trasee de drumeție continuă din lume.
În extremitatea sudică a continentului sunt Munții Sierra Madre. Aceștia reprezintă, de fapt, o serie de lanțuri muntoase. S-au format atât prin activitate tectonică, cât și prin activitate vulcanică intensă. Clima variază de la semi-aridă la tropical umedă. Aceste lanțuri muntoase sunt renumite pentru flora și fauna pe care o adăpostesc, fiind considerate adevărate hotspoturi de biodiversitate. Regiunea a fost locuită de diverse civilizații antice, inclusiv aztecii și mayașii, lăsând în urmă situri arheologice și artefacte valoroase. Chiar și în prezent munții sunt locuiți de numeroase comunități indigene care își păstrează tradițiile și limbile. Aceste comunități trăiesc în principal din agricultură iar terasele montane sunt utilizate pentru cultivarea porumbului, cafelei și fructelor tropicale. Unul dintre cele mai căutate obiective turistice este Canionul de Cupru din Sierra Madre Occidental, format dintr-un sistem de șase canioane separate, în realitate mai mare și mai adânc decât Marele Canion din SUA.