42. Apele principale din America de Sud

Structura planșei 42

Sub titlu, legenda prezintă textura pentru lacuri și semnele convenționale de tip cerc pentru izvoare, respectiv linie continuă pentru cursuri de apă. Lipsa de textură din interiorul planșei reprezintă continentul, iar hașura fină din jurul lui are rolul de a-l evidenția în pagină.

Planșa prezintă o selecție a celor mai mari fluvii, după lungime, și a celor mai mari lacuri, după suprafață, din America de Sud. Acestea sunt numerotate pe harta din partea stângă și explicate în partea dreaptă, astfel:

Amazon
Parana
Madeira
Sao Francisco
Tocantins
Orinoco
Lacul Titicaca

Ordinea numerotării fluviilor ne indică ordinea lungimii lor.

Informații despre conținut

America de Sud este un continent remarcabil nu doar prin diversitatea sa culturală și ecologică, ci și prin rețeaua vastă și complexă de ape care îl străbate. Râurile, lacurile și bazinele hidrografice ale acestui continent alimentează ecosisteme bogate și susțin comunitățile umane prin irigații, navigație, pescuit și resurse hidroelectrice. Pe planșa 42 se observă că rețeaua hidrografică majoră este concentrată în partea central-nordică și estică a continentului. În cele ce urmează vom prezenta cele mai mari cursuri de apă după lungime și cel mai mare lac de pe continentul sud-american, conform lucrării “The Water Encyclopedia” (2006).

Cel mai mare fluviu al Americii de Sud, după lungime, și cel mai mare fluviu pe Glob, după volumul de apă, este Amazonul. Acesta își are izvoarele în Munții Anzi, din Peru, și curge în sectorul superior pe direcție sud – nord-vest, iar în sectorul mijlociu și inferior își schimbă direcția, curgând dinspre vest către est până la vărsarea în Oceanul Atlantic. Lungimea fluviului este de 6.400 km, iar în apropiere de orașul Macapa, din nord-estul Braziliei, începe să formeze una dintre cele mai mari delte din lume, care acoperă o suprafață de circa 100.000 km² până la ocean. Delta este o zonă de importanță ecologică majoră, cu o varietate de ecosisteme care includ mangrove, păduri tropicale, păduri inundabile și habitate marine. De asemenea, influența Amazonului asupra Oceanului Atlantic este semnificativă, deoarece fluviul transportă cantități enorme de apă dulce, sedimente și nutrienți, contribuind la formarea unui vast areal cu ape mai puțin sărate în ocean, areal care poate fi detectat la sute de kilometri în largul coastelor Braziliei. Această descărcare masivă de apă dulce și nutrienți are un impact major asupra vieții marine și a ecosistemelor costiere, susținând o mare varietate de specii de pești și alte forme de viață acvatică, influențând chiar și modelele climatice și oceanografice regionale. Amazonul este cunoscut și pentru fenomenul pororoca, un val mareic de până la 4 m înălțime, care forțează apele oceanului să pătrundă pe gurile de vărsare ale fluviului. Valul este adesea însoțit de un zgomot puternic, asemănător unui tunet, cauzat de forța colosală a apei care se deplasează în amonte pe o distanță de până la 800 km. Deși valurile puternice pot inunda așezările și pot afecta pescuitul și alte activități economice, fenomenul este și un eveniment spectaculos care atrage turiști și surferi din întreaga lume.
Al doilea fluviu ca lungime este Parana, care își are izvoarele în sudul Braziliei, în statul Minas Gerais, și se varsă în Oceanul Atlantic prin estuarul Rio de la Plata. Curge pe o lungime de 4.880 km, inițial spre sud-vest, apoi formează granița naturală dintre Brazilia și Paraguay, continuând prin nord-estul Argentinei până la vărsarea în ocean. Este renumit pentru numeroasele hidrocentrale construite de-a lungul său, cea mai notabilă fiind hidrocentrala Itaipu, situată la granița dintre Brazilia și Paraguay. La momentul inaugurării sale, în 1984, era cea mai mare din lume în ceea ce privește capacitatea de generare a energiei electrice. Fluviul este navigabil, facilitând comerțul intern și internațional, iar porturile aflate de-a lungul său, cum ar fi Rosario și Buenos Aires, din Argentina, sunt vitale pentru exporturile de produse agricole și industriale.
Fluviul Madeira, cu o lungime de 3.350 km, este unul dintre cei mai mari afluenți ai Amazonului. Izvorăște din Munții Anzi, traversează Bolivia și Peru și se varsă în Amazon pe teritoriul Braziliei, lângă orașul Manaus. Fluviul Madeira traversează regiuni de pădure tropicală densă, zone umede și câmpii inundabile. Regiunea bazinului Madeira este bogată în resurse naturale, inclusiv lemn, minerale și resurse hidroelectrice, iar comunitățile de aici depind de agricultură și pescuit. Numele fluviului provine de la cuvântul „madeira”, care înseamnă „lemn” în portugheză, denumire dată în urma primei expediții europene în zonă, care a observat cantități mari de lemn plutitor în apele fluviului. Madeira este cunoscut și pentru hidrocentralele sale, Santo Antonio și Jirau, care sunt printre cele mai mari proiecte hidroelectrice din America de Sud.
Un alt fluviu care traversează Brazilia este Sao Francisco, cu o lungime de 2.914 km. Acesta izvorăște din Munții Canastra, din statul Minas Gerais, și curge spre nord-est, traversând centrul și nord-estul Braziliei, până la vărsarea în Oceanul Atlantic, unde formează un estuar relativ mic comparativ cu alte râuri ale Americii de Sud, dar cu o importanță ecologică și economică semnificativă. Fluviul prezintă foarte multe amenajări hidroenergetice, iar irigarea terenurilor agricole din zonele aride și semiaride ale nord-estului Braziliei depinde în mare măsură de apa din acest fluviu. Sao Francisco a fost un important traseu comercial în perioada colonială și continuă să fie un simbol al identității regionale.
Fluviul Tocantins izvorăște din Munții Pireneus, din Platoul Central al Braziliei, și curge spre nord-est pe o lungime de 2.699 km, până la vărsarea în Oceanul Atlantic. Este amenajat hidroenergetic, hidrocentrala Tucurui fiind una dintre cele mai mari din lume. Bazinul său hidrografic cuprinde ecosisteme de păduri tropicale și zone umede, fluviul fiind foarte important pentru irigarea terenurilor agricole, mai ales pentru cultura de soia, bumbac și porumb. Este o arteră de transport importantă pentru regiunile interioare ale Braziliei, conectându-le cu porturile de pe coasta atlantică. Fluviul Tocantins este cunoscut și pentru pescuitul sportiv, atrăgând pescari din întreaga lume, mai ales prin bogăția apelor sale în specii de pești mari.
Cel mai mare curs de apă din partea nord-vestică a continentului este fluviul Orinoco. Izvorăște de la o altitudine de circa 1.000 m, din Munții Parima, de pe Platoul Guyanei, la granița dintre Venezuela și Brazilia. Are un curs de 2.736 km, traversează Venezuela de la sud la nord și apoi, spre est, formează granița naturală dintre Venezuela și Columbia, după care se varsă în Oceanul Atlantic printr-o deltă imensă, numită delta Amacuro. Casiquiare este un canal natural care leagă Orinoco de fluviul Amazon prin râul Negro. Acesta este unul dintre puținele locuri din lume unde un sistem fluvial se varsă în două bazine hidrografice distincte. Bazinul său hidrografic găzduiește ecosisteme de păduri tropicale, savane și mlaștini și este habitatul delfinului de apă dulce, cunoscut sub numele de boto. Acești delfini sunt adaptați la apele dulci și constituie un indicator important al sănătății ecosistemului fluvial. În anumite perioade ale anului, unii afluenți ai fluviului, cum ar fi râul Cano Cristales, din Columbia, devin faimoși pentru culorile vibrante ale apei, datorită algelor și plantelor acvatice, fenomen cunoscut sub numele de “Râul cu cinci culori” sau “Râul Curcubeu”.
Pe continentul sud-american se găsesc și multe lacuri, fiecare cu caracteristici unice și o importanță ecologică, economică și culturală majoră pentru țările în care se află. Cel mai mare lac din America de Sud este Titicaca. Acesta este situat în Altiplano, la 3.812 m altitudine, pe un platou înalt din Munții Anzi, la granița dintre Peru și Bolivia. Are o suprafață de circa 8.372 km² și este considerat cel mai mare lac navigabil din lume situat la o asemenea altitudine. Adâncimea maximă a lacului este de 281 m și este alimentat de circa 25 de râuri, numeroase pârâuri și izvoare subterane. Constituie habitat pentru multe specii de viețuitoare, dintre care unele sunt endemice, precum broasca gigant de Titicaca, flamingo andin și rațele de Titicaca. Lacul este centrul multor civilizații precolumbiene, iar în mitologia incașă este considerat locul de naștere al zeului soarelui, Inti, și al primului împărat incaș, Manco Capac. Conform legendei, aceștia au ieșit din apele lacului pentru a întemeia imperiul incaș. În prezent, lacul este înconjurat de numeroase comunități indigene, inclusiv Quechua și Aymara, care își păstrează tradițiile și modurile de viață ancestrale. Insulele Uros de pe lac, insule artificiale construite din stuf, sunt un remarcabil exemplu al adaptării umane la mediul lacustru. Lacul Titicaca este o destinație turistică populară datorită peisajelor sale impresionante și bogăției sale culturale. Atracțiile includ insulele Taquile și Amantani, insulele artificiale Uros și orașul Copacabana, din Bolivia.