50. Relieful major din Asia

Structura planșei 50

Sub titlu, legenda prezintă texturile pentru trei trepte altitudinale: de la 0 la 200 de m, de la 200 de m la 800 de m și peste 800 de m.

Unitățile de relief principale sunt numerotate pe hartă și explicate în partea dreaptă a planșei. Explorarea se face de sus în jos și de la stânga la dreapta. Cifrele de pe hartă indică:

Munții Verhoiansk
Câmpia Siberiei de Vest
Podișul Siberiei Centrale
Podișul Gobi
Podișul Arabiei
Podișul Iran
Podișul Tibet
Munții Himalaya
Podișul Deccan
Câmpia Gange-Brahmaputra
Podișul Loess

Continentul este traversat de o linie întreruptă în zona mediană. Acesta este traseul parcurs de profilul de înălțime detaliat în următoarea planșă (planșa 51).

Informații despre conținut

De la câmpiile întinse, până la cele mai înalte vârfuri montane, Asia adăpostește o gamă impresionantă de forme de relief, care reflectă procesele geologice complexe ce au modelat peisajul celui mai vast și mai variat continent al lumii de-a lungul milioanelor de ani. Altitudinea medie a Asiei este de circa 950 m, o altitudine mare comparativ cu celelalte continente. Din punct de vedere altitudinal, Asia este și continentul extremelor, deoarece aici se înregistrează atât cea mai mare altitudine de pe Glob, 8.848 m în vârful Everest din Munții Himalaya, cât și una dintre cele mai scăzute altitudini, aproximativ 430 m sub nivelul mării, valoare înregistrată în zona Mării Moarte. Planșa prezintă distribuția celor trei trepte altitudinale cu care ne-am obișnuit deja: sub 200 m, pe circa 30% din suprafața continentului, predominant în jumătatea nordică, în Câmpia Siberiei, și doar izolat în zonele litorale din vest, sud și est; între 200 și 800 m, pe circa 50%, în zona câmpiilor central-asiatice și a platourilor tibetane; peste 800 m, pe 20% din suprafață, în partea central-vestică, dominată de masive și lanțuri montane precum Himalaya-Karakorum, Tian Shan, Altai. În cele ce urmează vom prezenta cele 11 unități majore de relief marcate cu cifre pe planșa 50.

Munții Verhoiansk sunt localizați în nordul continentului, în extremitatea estică a Siberiei, aproape de granița cu Alaska. Ating altitudinea maximă de 2.437 m și se caracterizează printr-un relief accidentat, cu vârfuri ascuțite și văi adânci. Munții sunt influențați de clima arctică, iarna temperaturile coborând și la -50°C, aspect care se reflectă în vegetația de tundră predominantă. Datorită locației izolate și a condițiilor meteorologice severe, accesul în Munții Verhoiansk este extrem de dificil. Acest lucru contribuie la conservarea relativă a regiunii și face ca cercetarea și explorarea să fie provocatoare.
Tot în nordul continentului, o altă subunitate majoră de relief este Câmpia Siberiei de Vest. Este una dintre cele mai mari câmpii din lume și se întinde de la Munții Ural, în vest, la fluviul Enisei, în est, acoperind o suprafață de circa 2,7 milioane km². Relieful ei este foarte plat, regiunea fiind predispusă la acumularea apelor și formarea de vaste zone mlăștinoase. Câmpia este străbătută de mai multe cursuri de apă, inclusiv fluviile Obi și Enisei, care se varsă în Oceanul Arctic și care joacă un rol crucial în drenajul regiunii. Unitatea de relief este bogată în resurse naturale, inclusiv petrol și gaze naturale, fiind una dintre cele mai importante zone de extracție a hidrocarburilor din Rusia. De asemenea, arealele de pădure oferă resurse valoroase de lemn. O mare parte din această unitate de câmpie este acoperită de permafrost, un strat de sol înghețat permanent. Schimbările climatice și topirea permafrostului afectează atât ecosistemele naturale, cât și infrastructura umană.
Puțin mai la sud de Câmpia Siberiei de Vest se întinde Podișul Siberiei Centrale, acoperind o suprafață vastă, de 3,5 milioane km². Relieful are altitudini între 500 și 1.700 m și cuprinde o mare varietate de forme, de la platouri, canioane adânci, munți, văi glaciare, până la câmpii, rezultat al interacțiunii dintre activitatea tectonică și eroziune. Podișul, cu o climă continentală severă, este drenat de fluviile Enisei și Lena, iar subsolul său este bogat în resurse de cărbune, minereuri de fier, cupru și aur.
În Asia Centrală, mai exact în sudul Mongoliei și nordul Chinei, pe o suprafață de 1,3 milioane km² se întinde Podișul Gobi. Această unitate de relief este cunoscută pentru peisajele sale aride și semiaride, cu dune de nisip, câmpii pietroase, văi uscate și munți joși. Podișul are o climă continentală extremă, cu temperaturi care variază de la 40°C, în timpul verii, pâna la -40°C, în timpul iernii. Regiunea are resurse minerale de cărbune, cupru și aur și găzduiește populații nomade și seminomade, care se bazează pe creșterea animalelor, în special a cămilelor, oilor și caprelor, pentru supraviețuire. Podișul Gobi este unul dintre cele mai bogate situri paleontologice din lume. Locuri precum Flaming Cliffs (Bayan Zag) au dezvăluit fosile remarcabile de dinozauri, inclusiv primele ouă de dinozaur descoperite vreodată, în anii 1920.
Partea centrală a Peninsulei Arabiei, din vestul continentului, este ocupată de Podișul Arabiei. Acesta acoperă teritorii din Arabia Saudită, Yemen, Oman, Emiratele Arabe Unite, Qatar și Kuwait, iar altitudinile sale variază de la câmpii joase până la peste 2.500 m, în Munții Asir și Munții Hijaz. Climatul deșertic impune dezvoltarea unei flore și faune adaptate la condițiile aride. Totuși, în zonele de oază și regiunile mai fertile, se practică agricultura, cultivându-se în special curmale, grâu, orz și legume. Populația indigenă a dezvoltat metode ingenioase de adaptare la climatul aspru, inclusiv construcția de structuri subterane pentru răcire și sisteme tradiționale de irigație, cunoscute sub numele de „falaj”, în Oman. Podișul Arabiei este foarte bogat în resurse naturale, în special petrol și gaze naturale, făcând această regiune una dintre cele mai importante din lume, pentru industria energetică.
Tot în jumătatea vestică a continentului se află și Podișul Iran, care se întinde pe o suprafață de 2,6 milioane km², acoperind aproape în întregime teritoriului Iranului și părți din Afganistan și Pakistan. Altitudinile variază între 500 și 1.500 de metri, cu vârfuri montane ce depășesc 4.000 de metri, precum Muntele Damavand, care atinge 5.610 metri. Regiunea este una seismic activă, fiind frecvent afectată de cutremure, datorită mișcărilor tectonice dintre plăcile eurasiatică și arabică. Podișul Iran este bogat în resurse naturale, petrol, gaze naturale, cărbune, minereuri de fier și cupru, iar în zonele unde irigația este posibilă, se practică agricultura (se cultivă grâu, orz, orez, fructe și legume). Oazele și câmpiile fertile sunt esențiale pentru supraviețuirea agriculturii în regiune. Două dintre cele mai mari și mai aride deșerturi din Podișul Iran sunt Deșertul de Sare și Deșertul de Nisip, acesta din urmă fiind cunoscut pentru unele dintre cele mai ridicate temperaturi de pe Pământ.
În centrul Asiei, mai exact la nord de Munții Himalaya, se află Podișul Tibet, administrat în principal de China. Este localizat la o altitudine medie de 4.500 m, motiv pentru care este numit și “Acoperișul Lumii”. Podișul cuprinde unele dintre cele mai spectaculoase peisaje naturale din lume, cu munți înalți, văi adânci, lacuri glaciare și câmpii alpine. Tibetul găzduiește numeroși ghețari, esențiali pentru alimentarea cu apă a multor fluvii din Asia, inclusiv Yangtze, Mekong și Brahmaputra, și constituie habitatul unor specii rare, precum yakul sălbatic, antilopa tibetană sau leopardul de zăpadă. Tibetanii au o cultură distinctă, cu tradiții, limbi și practici religioase proprii. Podișul este considerat centrul spiritual al budismului. Mănăstirile și templele budiste, cum ar fi Palatul Potala și Mănăstirea Jokhang din Lhasa, sunt de o importanță majoră pentru credincioși și pentru cultura tibetană. Podișul este străbătut de Qinghai-Tibet, cea mai înaltă cale ferată din lume, care urcă până la 5.072 m altitudine și leagă Beijingul de Lhasa.
Unul dintre cele mai impunătoare lanțuri montane din lume, cu cele mai mari altitudini de pe Glob este cel al Munților Himalaya, care se întind pe aproximativ 2.400 km, traversând cinci țări: India, Nepal, Bhutan, China (Tibet) și Pakistan. Munții Himalaya au 14 vârfuri care depășesc 8.000 m altitudine, cel mai înalt fiind Everest, de 8.848 m, urmat de K2 (8.611 m), Kangchenjunga (8.586 m) și Lhotse (8.516 m). Everestul, cunoscut local sub numele de Sagarmatha (în Nepal) și Chomolungma (în Tibet), a fost prima dată escaladat de Edmund Hillary și Tenzing Norgay, în 1953. Acest lanț muntos s-a format în urma coliziunii plăcilor tectonice indiană și eurasiatică, în urmă cu aproximativ 50 de milioane de ani. Clima variază semnificativ în funcție de altitudine și poziție geografică, astfel încât regiunile inferioare au o climă tropicală, în timp ce zonele alpine au o climă de tundră și ghețari permanenți. Munții cuprind aproximativ 15.000 de ghețari, inclusiv Ghețarul Siachen, unul dintre cei mai mari ghețari din afara regiunilor polare. Lanțul muntos găzduiește peste 10.000 de specii de plante și 300 de specii de mamifere, emblematice fiind leopardul de zăpadă, ursul himalayan, panda roșu și takinul, iar dintre plante, pădurile de rododendroni unele dezvoltate până la înălțimea de 30 de metri. În zona montană a Himalayei din Nepal, Tibet și India trăiesc șerpașii, cunoscuți pentru abilitățile lor remarcabile în alpinism și ghidare montană. Cuvântul „Sherpa” înseamnă „oameni din est” în limba lor și face referire la regiunea estică a Tibetului, de unde provin.
În sudul continentului, respectiv în sudul Indiei, se întinde Podișul Deccan, emblematic pentru stratificările sale de lavă bazaltică, formate în urma unor erupții vulcanice masive, care au avut loc în perioada Cretacic Superior, acum aproximativ 65 de milioane de ani. Are un climat tropical musonic și o vegetație care variază de la păduri tropicale de foioase, în zonele umede, până la vegetație de savană și pajiști, în zonele mai uscate. Podișul Deccan este o zonă agricolă importantă, cultivată în special cu cereale, legume și fructe, iar agricultura se bazează pe sistemele de irigare din râuri și rezervoare. Din punct de vedere cultural și istoric, este renumit pentru templele sale antice (templele din Hampi) și pentru forturile (Fortul Golconda și Fortul Bijapur), care au jucat un rol important în istoria militară și politică a Indiei.
Tot în sudul Asiei se află și una dintre cele mai extinse și mai fertile câmpii din lume, Câmpia Gange-Brahmaputra. Aceasta se extinde pe circa 700.000 km², din nordul Indiei și Bangladesh, până în Nepal și Bhutan. S-a format prin acumularea de sedimente transportate de fluviile Gange și Brahmaputra din Munții Himalaya. Datorită acestor sedimente, solul este foarte fertil, principalele culturi fiind orezul, grâul și trestia de zahăr. Climatul este tropical musonic, iar vegetația este reprezentată de păduri de mangrove, în delta Gange-Brahmaputra, câmpii și pajiști. Câmpia este extrem de dens populată, cu milioane de locuitori care trăiesc în orașe mari, precum Calcutta, Dhaka și Varanasi, centre importante pentru hinduism, budism și islamism. Varanasi este unul dintre cele mai vechi orașe locuite din lume și un oraș sacru în India. Regiunea se confruntă cu inundații sezoniere, cauzate de ploile musonice și topirea zăpezilor din Himalaya. Deși inundațiile sunt vitale pentru fertilizarea solului, acestea provoacă și daune semnificative infrastructurii și agriculturii.
Podișul Loess, din Asia Centrală, se află în cea mai mare parte, pe teritoriul Chinei. Numele său provine de la formațiunea geologică loess, formată din depuneri de praf mineral, acumulat constant în regiunile expuse vântului. Loessul este extrem de fertil și este utilizat în mod intensiv pentru agricultură, dar în același timp este și foarte sensibil la eroziune, mai ales în condiții de defrișare și precipitații abundente. Tocmai fertilitatea ridicată a terenurilor din această unitate de relief a făcut ca suprafețe extinse din podiș să fie defrișate, astfel încât, aproape jumătate din suprafața sa de 1 milion de km², a fost afectată de instalarea unor procese erozionale, care au creat cele mai mari suprafețe ravenate din lume. Această catastrofă la nivel global a reprezentat motivul pentru care autoritățile chineze au declanșat în Podișul Loess cel mai amplu proiect mondial de reîmpădurire și combatere a eroziunii solului. Proiectul, cunoscut și sub numele de „Programul de Restaurare Ecologică a Podișului Loess”, a început în 1990.