51. Profilul reliefului Asiei
Structura planșei 51
Sub titlu, legenda prezintă textura pentru trei trepte altitudinale, aceleași de pe harta formelor majore de relief (planșa 50), respectiv: de la 0 la 200 de m, de la 200 la 800 de m și mai mare de 800 de m.
Planșa prezintă sub forma unui grafic o secțiune transversală prin continentul Asia, de la vest la est, în zona mediană.
Graficul este compus din două axe, una orizontală, care măsoară lungimea profilului, din 500 în 500 de km, și una verticală, care măsoară înălțimea profilului, din 500 în 500 de m. Citirea lungimii și înălțimii de pe grafic se face din stânga spre dreapta și de jos în sus. Lungimea totală este de aproximativ 5.000 de km, iar înălțimea maximă a zonelor traversate este de circa 3.500 de m.
Urmărind linia de profil din interiorul graficului, observăm că ea urcă și coboară, arătându-ne aspectul formelor de relief pe care le străbate. Textura de pe grafic ne spune în ce categorie de înălțime se încadrează fiecare sector străbătut, iar etichetele de deasupra ne indică numele acestora: Podișul Deccan, Câmpia Gange-Brahmaputra, Munții Himalaya, Podișul Tibet, Podișul Loess.
Informații despre conținut
Realizarea unui profil transversal prin unitățile majore de relief descrise pe planșa 50 este necesară pentru a obține mai multe informații despre procesele de formare a reliefului și evoluția acestuia de-a lungul timpului. Profilul are o lungime de circa 5.000 km, străbate sudul continentului, pornind din nord-vestul Indiei, până la Oceanul Pacific, în est.
Astfel, în vest, prima subunitate de relief este un sector al Podișului Deccan, desfășurat pe circa 1000 km lungime. Relieful este predominant plat, cu o altitudine care se menține în jurul valorii de 600 m. Uniformitatea aceasta este ușor întreruptă spre est de unele coline și dealuri mai mici, cu altitudini de circa 700 m. Toate aceste particularități topografice ale podișului sunt susținute de geologia unității de relief, formată în principal din straturi de bazalt și lavă solidificată, produs al erupțiilor vulcanice din perioadele geologice trecute, peste care s-au acumulat straturi de sedimente, formate în principal din gresii și argile.
Următoarea unitate majoră de relief traversată de profil, pe o lungime de circa 500 km, este Câmpia Gange-Brahmaputra. Relieful foarte plat, care se menține la o altitudine constantă de 500 m, se explică prin faptul că aceasta este o câmpie de aluvionare, formată prin depunerea sedimentelor erodate și transportate de fluviile Gange și Brahmaputra din spațiul montan din amonte. Sedimentele includ nisip, argilă și loess, formând aici un teren foarte fertil, dar și predispus la inundații și schimbări rapide ale cursurilor de apă.
În partea estică, trecerea se face direct spre spațiul montan corespunzător Munților Himalaya, unde se înregistrează și altitudinea maximă de pe profil, circa 3.500 m. Profilul intersectează acest lanț muntos pe o distanță de aproximativ 1.300 km, punând în evidență gradul foarte mare de fragmentare al reliefului. Regiunea este drenată de fluvii majore, precum Gange, Indus și Brahmaputra, care au săpat văi adânci și sinuoase, la acestea adăugându-se și eroziunea glaciară, în special la peste 3.000 m altitudine. Din punct de vedere geologic, acești munți sunt formați din două unități: o unitate de bază constituită din roci dure, rezistente la eroziune, precum șisturile metamorfice și granitul, și o unitate de acoperire, formată din roci sedimentare, predominant calcare și conglomerate, care au fost împinse în sus în timpul coliziunii tectonice dintre Placa Indiană și Placa Eurasiatică.
Pe următorii 1.500 de km lungime, profilul intersectează o altă unitate înaltă de relief, Podișul Tibet. Chiar dacă altitudinea acestuia ajunge în mod normal la 4.500 m, fiind supranumit și “Acoperișul Lumii”, în sectorul traversat de profil, altitudinea maximă înregistrată este de circa 2.500 m. Observăm că fragmentarea acestuia este mai mare la contactul cu Munții Himalaya și scade spre est. Cea mai mare parte a terenului este formată din platouri extinse, cu vârfuri montane izolate și văi adânci. Structura sa geologică este una foarte complexă, ce cuprinde atât roci metamorfice, cât și granite și bazalte, legate de activitatea vulcanică, respectiv straturi de sedimente de origine lacustră și fluvială, depozitate de râurile și lacurile din zonă.
Ultima unitate de relief reprezentată pe profil este Podișul Loess, din China. Profilul străbate această unitate de relief pe o lungime de aproximativ 800 km. Chiar dacă altitudinea sa variază aici între 600 și 1.000 m, se observă faptul că este un podiș destul de fragmentat. Loessul, fiind un sediment foarte fin, este susceptibil la eroziune eoliană și acvatică. În zonele unde vegetația este slab dezvoltată, eroziunea poate fi accentuată, modelând depresiuni sau văi înguste. În zonele cu eroziune și sedimentare activă, pot apărea terase de loess, care sunt platforme orizontale sau ușor înclinate create prin acumularea sedimentelor. Loessul este un sediment fin, format deseori din particule foarte mici de minerale de cuarț, feldspat și mică.
În ansamblu, diversitatea ilustrată de acest profil transversal are implicații importante în utilizarea terenului, gestionarea resurselor naturale și dezvoltarea economică. Zonele montane sunt adesea mai puțin accesibile și vulnerabile la riscuri naturale, în timp ce câmpiile și platourile oferă terenuri fertile pentru agricultură și dezvoltare urbană.