53. Țări din Asia
Structura planșei 53
În partea stângă, lângă linia de ghidaj, planșa prezintă localizarea țărilor de pe continentul Asia. Limita continentului este marcată cu o linie continuă, iar granița dintre țări cu o linie punctată. Țările sunt etichetate pe hartă și explicate în legenda din partea dreapta a planșei, astfel: 1 Rusia, 2 China, 3 India, 4 Kazahstan, 5 Arabia Saudită, 6 Indonezia, 7 Iran, 8 Mongolia, 9 Pakistan, 10 Turcia.
Informații despre conținut
Asia, cel mai mare și divers continent de pe planetă, ce se întinde pe o suprafață de aproximativ 44.580.000 milioane de km², este locul de naștere al unor civilizații vechi și influente, precum cele din China, India și Mesopotamia. De la imensitatea Rusiei, până la micile insule ale Pacificului de Sud-Est, Asia oferă o panoramă complexă a diversității naturale și culturale. Planșa 53 prezintă cele mai mari dintre țările continentului pentru a ne forma o imagine de ansamblu cu privire la diversitatea și complexitatea sa.
- Rusia este cea mai mare țară din lume și singura extinsă pe două continente, Europa și Asia. Cu o suprafață de 17.098.242 km², acoperind mai multe fusuri orare și variind ca peisaje naturale de la tundra arctică, din Siberia, până la regiunile temperate și subtropicale. Partea asiatică a Rusiei, adesea denumită Siberia, se extinde de la Munții Ural până la Oceanul Pacific, acoperind aproape 77% din suprafața totală a țării. Peisajul său natural este străbătut de fluviile Enisei, Obi și Lena, și găzduiește mari lacuri, Lacul Baikal fiind cel mai adânc lac de apă dulce din lume. Siberia este foarte bogată în resurse naturale, mai ales petrol, gaze naturale, cărbune și minerale prețioase, care au fost esențiale pentru influența Rusiei pe scena globală. Locuitorii Siberiei sunt o combinație de etnii și culturi, alături de ruși, care trăiesc în orașe mari precum Novosibirsk, Omsk și Irkutsk, dar și numeroase grupuri indigene, răspândite în regiunile mai îndepărtate.
- China este a doua țară ca extindere din Asia. Are o suprafață de 9.596.961 km² și ocupă toată partea central-estică a continentului. Datorită întinderii sale, țara prezintă o diversitate geografică remarcabilă, de la Munții Himalaya și Podișul Gobi, până la câmpiile fertile din zona litorală. Și clima variază de la cea temperată, până la climatul subtropical și arid. Istoria Chinei este extrem de bogată și complexă, cu o continuitate culturală ce se întinde pe mai bine de 3.000 de ani. Din punct de vedere economic, China este a doua cea mai mare economie din lume, după Statele Unite, și a avut o creștere rapidă în ultimele decenii, fiind un important centru de producție și exportator de bunuri, precum și un investitor major în infrastructură și tehnologie. Orașe mari, precum Beijing, Shanghai și Shenzhen, sunt centre economice și tehnologice globale. În această țară se găsește cea mai lungă structură construită vreodată de om, Marele Zid Chinezesc, cu o lungime de peste 21.000 de km. Chinezii au inventat hârtia, busola, praful de pușcă și tiparul, cunoscute drept “Cele Patru Mari Invenții” ale civilizației chineze.
- Localizată în sudul continentului, cu o suprafață de 3.287.263 km², se află India. Relieful său variază de la Munții Himalaya și Câmpia Gangelui, în nord, la Podișul Deccan, ce ocupă aproape toată partea centrală a peninsulei. Altitudinea reliefului și poziția sa geografică se reflectă în tipurile de climă, de la cea alpină, din zona montană, până la climatul tropical musonic, în sud. Economia țării este într-o rapidă creștere însă, în ciuda acestui fapt, India se confruntă cu provocări mari legate de sărăcie, disparități economice și infrastructură. Limba hindi este limba oficială a țării, însă India recunoaște oficial 22 de limbi regionale. Cele mai importante centre economice ale Indiei sunt New Delhi, capitala statului, Mumbai, capitala financiară, și Bangalore, centrul tehnologic al țării.
- Kazahstan, cu o suprafață de 2.724.900 km², este localizat în partea centrală a Asiei și este considerat cel mai mare stat fără ieșire la mare din lume. Climatul său este predominant temperat continental, iar peisajul variază de la stepa care ocupă cea mai mare parte a țării, la munții Altai și Tian Shan, din sud și est. Țara a fost parte a Uniunii Sovietice, din 1920 până în 1991, când și-a declarat independența. Este bogată în petrol, gaze naturale și uraniu, atrăgând investiții străine semnificative în sectorul energetic și devenind un jucător important pe piața globală a petrolului și gazelor. Orașele principale, cum ar fi Nur-Sultan (fost Astana), capitala statului, și Almaty, sunt centre economice și culturale, cu clădiri moderne, drumuri bine dezvoltate și aeroporturi internaționale.
- Cea mai mare țară din vestul Asiei este Arabia Saudită, fiind totodată și cel mai mare stat din Peninsula Arabă. Are o suprafață de 2.150.000 km², relieful său fiind dominat de cel mai mare deșert de nisip din lume, Rub al Khali sau „Deșertul Vânturilor Goale”. Clima este aridă, cu temperaturi foarte ridicate ziua și scăzute noaptea. Arabia Saudită are o istorie străveche, fiind locul de naștere al Islamului. Profetul Mohamed s-a născut la Mecca, în secolul al VI-lea, și a fondat religia islamică, în secolul al VII-lea. Economia statului este dependentă de petrol, țara deținând 16% din rezervele de petrol ale lumii și fiind unul dintre cei mai mari exportatori la nivel global. În ultimii ani, Arabia Saudită a început să-și diversifice economia pentru a reduce dependența de petrol, investind tot mai mult în sectoare precum turismul, divertismentul și tehnologia. Cele mai mari orașe ale statului sunt Riyadh, capitala, și Jeddah, centrul comercial și logistic al țării.
- În Asia de Sud-Est, între Oceanul Indian și Oceanul Pacific, se întinde cea mai mare țară insulară din lume, Indonezia, cu o suprafață de aproximativ 1.904.569 km². Indonezia cuprinde peste 17.000 de insule, din care aproximativ 6.000 sunt locuite. Cele mai mari insule sunt Java, unde este localizată și capitala (Jakarta), Sumatra, Sulawesi, Borneo (divizată între Indonezia, Malaezia și Brunei) și Noua Guinee (împărțită între Indonezia și Papua Noua Guinee). Extinsă de la vest la est pe aproximativ 5.000 km lungime, țara are o climă tropicală, cu un sezon uscat și altul ploios. Relieful este reprezentate de cei aproximativ 130 de vulcani activi, dintre care mai cunoscuți sunt Vulcanul Krakatau și Muntele Merapi. Indonezia este extrem de diversă din punct de vedere cultural, cu peste 300 de grupuri etnice și mai mult de 700 de limbi vorbite. Islamul este religia predominantă, dar există și comunități semnificative de creștini, hinduși și budiști. Economia țării se bazează atât pe industrie (petrol, gaze naturale) și agricultură (ulei de palmier, cauciuc, cafea, ceai), cât și pe turism, Bali fiind cea mai faimoasă destinație turistică, renumită pentru plajele sale deosebite și templele hindu. Indonezia este una dintre țările cu cea mai mare biodiversitate din lume, iar pădurile tropicale din Borneo și Sumatra găzduiesc specii rare de animale, cum ar fi urangutanii, tigrii, elefanții și dragonii de Komodo.
- Iranul este o țară din vestul continentului, cu o suprafață de 1.648.195 km² și ieșire la Golful Persic. Relieful său variat include munții Zagros și Alborz, Deșertul de Sare și Deșertul de Nisip, precum și câmpiile fertile din nordul și vestul țării. Clima variază, de la zone aride și semiaride în centru și sud, la climatul subtropical, în regiunea Caspică, și cel montan, în nord și vest. Economia se bazează atât pe resursele energetice de petrol și gaze naturale, cât și pe agricultură, minerit și servicii. Din păcate însă, economia Iranului a fost afectată de sancțiunile internaționale impuse din cauza programului său nuclear și a altor probleme politice, limitând astfel accesul țării la piețele financiare internaționale și afectând comerțul și investițiile. Primele două cele mai importante orașe ale Iranului sunt Teheran, capitala și centrul economic principal, și Mashhad, important centru religios și de pelerinaj, religia națională fiind cea musulmană șiită.
- O altă țară fără ieșire la mare, situată în Asia Centrală, între Rusia la nord și China la sud, este Mongolia. Chiar dacă are o suprafață mare, de circa 1.564.116 km², populația este de numai 3,3 milioane locuitori, țara având una dintre cele mai scăzute densități din lume. Acest aspect este condiționat de relieful său, dominat de Deșertul Gobi, un deșert rece, de stepele extinse din centrul și estul țării, precum și de Munții Altai din vest. Mongolia este faimoasă pentru crearea celui mai mare imperiu din istorie, sub conducerea lui Genghis Khan în secolul al XIII-lea, imperiu care a ajuns să se extindă din Asia de Est până în Europa de Est. Sectorul minier este motorul principal al economiei, țara fiind bogată în resurse de cupru, cărbune, aur și uraniu. La industria extractivă se adaugă și agricultura, cunoscută în special pentru păstoritul nomad și creșterea de oi, capre, cai, bovine și cămile. Cel mai mare oraș al țării este capitala Ulan Bator, urmat de Erdenet, renumit pentru una dintre cele mai mari mine de cupru din Asia.
- Pakistan este o țară din Asia de Sud, cu o suprafață de aproximativ 882.000 km² și o populație de peste 240 de milioane de locuitori, fiind a cincea cea mai populată țară din lume. Relieful Pakistanului este divers, cuprinzând munți înalți în nord, precum Himalaya și Karakoram, câmpii fertile în centru, și deșerturi în sud-est. Capitala sa este Islamabad, iar cel mai mare oraș este Karachi. Pakistanul are o istorie bogată, fiind locul unor civilizații antice, precum civilizația Indusului. După obținerea independenței de sub Marea Brita, în 1947, a devenit o republică islamică.
- Turcia, situată la intersecția dintre Europa și Asia, are o suprafață de aproximativ 783.356 kilometri pătrați și o populație de peste 85 de milioane de locuitori. Relieful Turciei este extrem de variat: munții Taurus și Pontici domină sudul și nordul, platoul Anatoliei se întinde în centru, iar câmpiile fertile sunt situate în vest și sud. Țara are, de asemenea, o lungă coastă la Marea Mediterană, Egee și Neagră. Capitala sa este Ankara, iar Istanbul este cel mai mare oraș. Moștenitoare a Imperiului Otoman, Turcia este acum o republică democratică. Economia sa diversificată include turismul, industria și agricultura.
Țările Asiei variază de la superputeri economice și tehnologice la centre culturale istorice și zone de dezvoltare rapidă, iar studiul acestora nu numai că ne ajută să înțelegem diversitatea incredibilă a continentului, dar ne oferă și perspective valoroase asupra modului în care diferitele culturi, economii și medii contribuie la peisajul global.