TactileLibrary logo
Cuprins

56. Profilul reliefului din Africa

Structura planșei 56

Sub titlu, legenda prezintă textura pentru trei trepte altitudinale, aceleași de pe harta formelor majore de relief (planșa 55), respectiv: de la 0 la 200 de m, de la 200 la 800 de m și mai mare de 800 de m.

Planșa prezintă sub forma unui grafic o secțiune transversală prin continentul Africa, de la vest la est, în zona mediană. Graficul este compus din două axe, una orizontală, care măsoară lungimea profilului, din 500 în 500 de km, și una verticală, care măsoară înălțimea profilului, din 500 în 500 de m. Citirea lungimii și înălțimii de pe grafic se face de la stânga spre dreapta și de jos în sus. Lungimea totală este de aproximativ 4.000 de km, iar înălțimea maximă a zonelor traversate este de aproximativ 1.500 de m.

Urmărind linia de profil din interiorul graficului, observăm că ea urcă și coboară, arătându-ne aspectul formelor de relief pe care le străbate. Textura de pe grafic ne spune în ce categorie de înălțime se încadrează fiecare sector străbătut, iar etichetele de deasupra ne indică numele acestora: Depresiunea Congo, Munții Kenya-Kilimanjaro.

Informații despre conținut

Pentru a avea o imagine de ansamblu despre diversitatea geologică și geomorfologică a Africii, a fost realizat un profil transversal prin centrul continentului, pe o lungime de aproximativ 4.000 km. Profilul se întinde de pe coasta atlantică, din vest, mai exact din sudul Camerunului, până pe coasta Oceanului Indian, în est, în sudul Somaliei, și traversează diverse forme de relief, de la platouri și câmpii, la munți și rifturi.

Prima unitate majoră de relief pe care o străbate linia de profil, pe o lungime de circa 2.300 km, este Depresiunea Congo sau Bazinul Congo. Regiunea este relativ joasă și foarte plată, cu o altitudine medie de 500 m, dar apar și ușoare variații de altitudine, până spre 700 m, în zonele de tranziție către platourile și munții din arealele limitrofe. Aceste particularități ale reliefului sunt în strânsă legătură cu modul de formare și geologia depresiunii. Chiar dacă, în prezent, depresiunea este relativ stabilă tectonic, relieful a fost influențat de mișcările tectonice din trecut. Astfel, Depresiunea Congo este situată deasupra unui vechi fund de platformă cratonică, care include roci dure, cristaline (șisturi și granite), peste care s-au acumulat depozitele sedimentare, inclusiv aluvionare și marnoase, aduse de fluviul Congo și de afluenții acestuia din unitățile de relief mai înalte. Rocile moi, sedimentare, au fost afectate de eroziune determinând aspectul relativ plat al reliefului.

Spre est, pe o lungime de aproximativ 1.000 km, profilul continuă cu zona montană a Riftului Est-African. În partea vestică a acestui sector, la contactul cu Depresiunea Congo, se observă faptul că relieful este mai puțin fragmentat și ușor ondulat, cu altitudini în jur de 1.000 m, unitate care se numește Platoul Ugandei. Spre estul sectorului, fragmentarea reliefului crește foarte mult, apar vârfuri ascuțite și creste înguste, iar altitudinea urcă până la 1.500 m, zonă ce aparține sistemului vulcanic al Marelui Rift Est-African, reprezentat de stratovulcanii Kenya - Kilimanjaro. Rocile predominante sunt cele vulcanice, andezitul și bazaltul, rezistente la eroziune, ceea ce explică și altitudinea mare a reliefului.

Apoi, altitudinea coboară la 400 - 500 m în Câmpia Taru, pe care profilul o străbate pe o distanță de aproape 500 km. Aici, relieful este din nou plat și uniform, cu unele coline și zone ușor ondulate. Câmpia aridă este formată din roci sedimentare transportate de apă și vânt.

Ultima parte a profilului, pe o lungime de circa 200 km, corespunde Câmpiei Jubba, o unitate joasă de relief, sub 200 m altitudine, care se întinde în sudul Somaliei, pe coasta Oceanului Indian. Aceasta este o câmpie litorală, caracterizată printr-un teren plat, cu roci sedimentare, soluri fertile și un climat tropical.