1. Acordionistul - Corneliu Baba
Corneliu Baba, născut în 1906, trece prin ambele Războaie Mondiale, instaurarea și întreg sistemul opresiv comunist și Revoluția din 1989. Toate aceste evenimente tragice îl influențează pe artist de-a lungul vieții, ceea ce se reflectă în arta sa, adesea contemplativă, prin stările intense ale subiecților. El moare la București în 28 decembrie 1997. Rămâne în istorie ca un artist renumit pentru portretele sale și ca unul dintre cei mai importanți pictori români ai secolului XX.
El a pictat numeroase figuri: țărani, clovni, regi nebuni, dar și muzicieni. Muzica, pentru el, era expresia emoției pure, o cale de a surprinde ceea ce nu poate fi spus prin cuvinte. Baba a realizat și portrete ale lui George Enescu, dar și ale altor figuri de muzicieni, toate încărcate de gravitate și interioritate. Se pare că la un moment dat a fost așa de impresionat de un concert al lui George Enescu, încât și-a dorit să studieze vioara. Lucrarea Acordionistul este realizată în tehnica ulei pe pânză și a fost datată cu anul 1949, o perioadă în care artistul și-a concentrat subiectele pe teme sociale, din zona celor mulți și săraci. Pictura redă figura unui muzician surprins în timp ce cântă la un melodeon, un instrument asemănător cu acordeonul. Subiectul este redat frontal, până la brâu, așezat într-o postură de concentrare, privirea muzicianului fiind îndreptată spre colțul din stânga jos. Fundalul lucrării este gol, fără obiecte sau decor, și are o textură mată.
Muzicianul are barbă și poartă părul dat pe spate, reprezentate prin linii subțiri, care încearcă să imite o textură naturală. Pielea feței și a mâinilor este reprezentată de o textură netedă. Ochii și buzele sunt redate prin linii groase, în relief, dând o expresie facială ușor neutră, contemplativă, concentrată pe actul artistic. Muzicianul este îmbrăcat într-o cămașă simplă, albă, largă, la fel ca cea a țăranilor, reprezentată cu textură aspră. El ține cu ambele mâini un melodeon, redat printr-o textură fină și mai multe elemente de detaliu în relief.
Melodeonul, un instrument inventat în Germania în prima jumătate a secolului al XIX-lea, este un tip de acordeon cu butoane, un membru al familiei instrumentelor muzicale cu aer liber. E considerat ca un frate al acordeonului, dar cu dimensiuni mai mici și fără clape. Melodeonul este construit dintr-un burduf central și două cutii laterale cu butoane. Sunetele muzicale sunt create atunci când artistul trage sau împinge burduful, în timp ce apasă pe diverse combinații de butoane. El este popular în muzica tradițională din Marea Britanie, Irlanda și Europa. Datorită designului său compact, poate fi purtat ușor oriunde e nevoie. Popularitatea acestui instrument este dată și de faptul că se poate învăța ușor, în special pentru cei care cântă după ureche. De aceea, a devenit foarte folosit în interpretarea muzicii de dans, mai ales a dansurilor populare.
Melodeonul din acest tablou pare că are la mâna dreaptă 16 butoane melodice, așezate pe două rânduri, și la mâna stângă 8 butoane pentru notele de bas și pentru acorduri, la fel, așezate pe două rânduri. Ele sunt parțial acoperite de mâinile personajului, pentru că scena din tablou e un stop-cadru dintr-o mișcare. Întreaga lucrare pare că oprește timpul în loc, într-o fracțiune de moment, în care muzicianul e surprins în timp ce interpretează o melodie.
În colțul din dreapta jos poți simți semnătura pictorului, “Baba”, și datarea picturii, anul `49, scrise de mână, cu o linie subțire.
Baba spune deseori că în pictura sa vrea să se joace de-a sine însuși, de-a Baba: “Am vrut să pictez întotdeauna ca mine.”.