Cuprins English version

3. Autoportret - Corneliu Baba

Acest tablou se numește Autoportret și a fost realizat de pictorul Corneliu Baba. Artistul s-a născut în 1906, la Craiova, și s-a stins din viață în 1997, la București. Tatăl lui, Gheorghe, a fost pictor de biserici, deci Corneliu a avut contact cu pictura încă de copil. E important să remarcăm că artistul a trăit și a creat pe toată perioada comunismului din România, o epocă foarte dificilă pentru întreaga societate. Pentru artiști, în mod special, lipsa libertății de exprimare, cenzura și presiunea compromisului au fost factori de tensiune permanentă.

În comunism, succesul se obținea doar dacă știai să-ți păstrezi libertatea interioară fără să intri în conflict direct cu sistemul. Toate aceste premise își vor pune amprenta asupra întregii sale opere artistice, în temele alese, modul lor de reprezentare și simbolistica elementelor din pictura sa. Corneliu Baba rămâne în istorie ca un artist renumit pentru portretele sale și ca unul dintre cei mai importanți pictori români ai secolului XX. El are 466 de opere înregistrate în baza de date a platformei MutualArt și o colecție de 80 de opere la Muzeul Național de Artă din Timișoara.

Corneliu Baba și-a pictat mai multe autoportrete. În acesta, datat cu anul 1991, se reprezintă la vârsta de 85 de ani. Lucrarea este realizată în tehnica ulei pe pânză și redă figura pictorului până la brâu. Impresia generală este că tabloul exprimă un amestec de tensiune interioară și fragilitate, ascunse în spatele unei imagini aparent calme.

În tablou există un singur personaj: pictorul însuși. Corneliu Baba se înfățișează pe sine la vârsta maturității târzii, văzut din față, de la brâu în sus. Fundalul lucrării, fără obiecte sau decor, este reprezentat printr-o textură mată. În fața personajului, în colțul din dreapta jos al planșei, se află o masă cu trei obiecte: un clopot, un zar și un carnețel semideschis.

Pe cap, pictorul poartă o tichie, reprezentată printr-o textură fină, din care ies fire de păr. Chipul său este obosit, aproape dramatic, dă impresia unei vieți trăite intens. Fața și mâinile au suprafață lucioasă. Fața este ovală, are o barbă subțire care-i înconjoară figura. Părul este lung, până la urechi, și cade în șuvițe libere de-o parte și de alta a feței. Privirea este fixă și serioasă, privește direct în față, spre noi. Gura este întredeschisă, parcă transmite sentimentele de groază, dar și de mirare ale artistului.

Este îmbrăcat cu un halat de pictură larg, simplu, sugerând modestia și viața dedicată atelierului. Halatul are o textură aspră. Mâna stângă a artistului, reprezentată printr-o suprafață lucioasă, cu conturul dat de o linie în relief, este ridicată și deschisă către noi, cu degetele răsfirate. Gestul este ambiguu, între binecuvântare, atenționare și oprire. Acest gest este foarte obișnuit în tradiția picturală, unde mâna ridicată e deseori semn de binecuvântare sau protecție. În această pictură însă, gestul pare mai degrabă un semn de oprire, de delimitare.

În mâna dreaptă, reprezentată tot prin textură lucioasă, artistul ține o pensulă. Coada pensulei e lungă, dintr-o linie dreaptă, groasă, iar vârful pensulei este reprezentat prin mai multe linii subțiri, care încearcă să imite perii pensulei. Artistul ține pensula între degetul arătător, degetul mijlociu și degetul mare. Celelalte două degete sunt îndoite și se văd doar pe jumătate, de aceea sunt mai scurte.

În colțul din dreapta jos se află o măsuță acoperită cu o față de masă, reprezentată printr-o textură fină. Pe ea stă un clopot. Acesta este reprezentat printr-un contur cu linie groasă, în relief, și interior neted, iar în partea de sus are o ureche. Clopotul ar putea însemna trecerea timpului, așa cum clopotele sună în turla bisericilor ca să anunțe trecerea orelor. El poate avea conotație personală, în relație cu vârsta pictorului și apropierea inevitabilă a sfârșitului vieții. Există și ideea care susține că ar putea avea o conotație politică, legată de trecerea într-o nouă eră, cea post-revoluționară, cu referire la Revoluția din 1989.

Alături de clopot, spre colțul din dreapta al picturii, este reprezentat un zar. El are conturul dat de o linie subțire și interiorul neted. Nu se vede modul în care sunt așezate punctele pe fețele zarului, deoarece pictorul a amestecat intenționat culorile, dar pare că fața orientată în sus, cea care “contează”, are un punct. Zarul reprezintă adesea în picturi șansa, el fiind des întâlnit în jocurile de noroc. În cazul acesta are cea mai mică valoare posibilă: unu. Evident că acesta este un mesaj simbolic, pe care pictorul dorește să îl transmită în mod indirect, lăsându-ne să ne gândim mai departe la sensurile pe care le poate avea.

Pe aceeași masă, puțin mai la dreapta și mai sus, se găsește și un carnețel întredeschis. El are un contur subțire și o suprafață netedă. Pe una din foile carnețelului, cea care apare cel mai bine vizibilă, este semnătura artistului, Baba, și data tabloului: 91.

“Când mă urc pe lădița mare și încep să lucrez la personajele compozițiilor mele, mă transform. Nu mă gândesc decât la lucruri care depășesc aceste mărunte griji de-a plăcea. Pictura mea nu trebuie să placă, ci să emoționeze pe valori mari plastice și umane”

spunea Corneliu Baba în Confesiuni și Jurnale (1965–1977).