6. Flori - Ștefan Luchian
Ștefan Luchian, născut în 1868 la Ștefănești, Botoșani, este cunoscut drept pictorul florilor și unul dintre marii inovatori ai artei românești moderne. Format la Școala de Arte Frumoase din București, apoi la München și Paris, el a desprins pictura românească de tradiția academistă, apropiind-o de sensibilitatea occidentală.
Luchian a abordat în pictură teme variate, de la peisaje și scene de viață cotidiană, până la naturile statice cu flori, care i-au adus celebritatea. Deși apreciat de contemporani, Luchian a trăit în sărăcie și boală. Tragismul existenței lui Luchian a făcut ca florile să devină oglinda sufletului său, pentru că ele reflectă deopotrivă splendoarea vieții și fragilitatea ei efemeră. Diagnosticul de scleroză multiplă nu l-a împiedicat să continue să picteze. Când nu-și mai putea folosi mâinile, își lega pensula de braț și picta. Luchian s-a stins din viață în 1916, la doar 48 de ani.
Printre cei mai cunoscuți artiști influențați de opera lui Luchian se numără Nicolae Tonitza. În 2013, una dintre lucrările sale, Tufănele galbene, a fost vândută la București pentru 170.000 de euro, un record pentru o natură statică românească.
Lucrarea aceasta, intitulată Flori, reprezintă un buchet de garoafe așezate într-o vază țărănească din ceramică. Fundalul lucrării este gol, fără obiecte sau decor, și are o textură mată. O linie orizontală în relief separă peretele din spatele vazei cu flori de masa pe care este așezată aceasta. Masa are textura fină.
Decizia de a folosi un fundal simplu, fără decor, este o tehnică modernă ce are ca scop izolarea și monumentalizarea subiectului. Toată atenția este concentrată asupra vazei și a buchetului, transformând o simplă natură statică într-o declarație de formă și culoare. Fiecare floare este construită cu linii subțiri, care se întind radial dinspre centru către margini. Aceste linii sunt ușor curbate, imitând nervurile petalelor. Ele sugerează faptul că petalele se suprapun. Sub linia subțire este textura fină, iar conturul fiecărei flori este realizat cu linie groasă. Fiecare floare are o structură ușor diferită, pentru a reda naturalețea picturii, dar și pentru că ele sunt amplasate neregulat în vază. Tulpina florilor, bobocii și frunzele sunt reprezentate cu textura aspră. Vaza are un model minimalist, tradițional românesc, și este redată prin textura netedă. În dreapta, cât și în partea stângă a vazei, se află două flori căzute.
Culorile florilor sunt vibrante, iar contrastul dintre luxul vizual al garoafelor și simplitatea autentică a vazei țărănești din ceramică aduce o notă de autenticitate locală. Este modul lui Luchian de a-și înrădăcina opera în tradiția românească, chiar și atunci când folosește tehnici moderne.
În colțul din dreapta jos se distinge semnătura pictorului: Luchian. Ea este scrisă de mână, cursiv, cu o linie subțire în relief.
Alături de Nicolae Grigorescu (peisajul) și Gheorghe Petrașcu (tonalismul), Ștefan Luchian a definit drumul artei românești spre secolul XX. Sensibilitatea sa artistică este foarte expresiv redată de propriile sale cuvinte: Noi, artiștii, privim cu ochiul, dar lucrăm cu sufletul.