Cuprins English version

7. Maica Domnului cu Pruncul - Anonim

Acest tablou se numește Maica Domnului, și este o icoană de tip Eleusa realizată în Banatul secolului al XVIII-lea. Autorul său este anonim.

În tradiția ortodoxă, Maica Domnului are un rol central, definit atât de teologia Bisericii, cât și de practica devoțională a credincioșilor. Importanța ei este strâns legată de titlul de Theotokos, adică Născătoare de Dumnezeu. Acest nume subliniază faptul că Maria L-a născut pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, și că prin ea s-a realizat legătura dintre divin și omenesc.

Eleusa este unul dintre cele mai sensibile și mai ușor de recunoscut tipuri iconografice ale Maicii Domnului în tradiția creștină ortodoxă. Numele provine din limba greacă și se traduce prin “Miluitoarea” sau “Cea care arată Milă”. Ceea ce definește icoana Eleusa este gestul de tandrețe intimă dintre Fecioara Maria și Hristos Pruncul. Tocmai de aceea, ea poartă și denumirea populară de Icoana Tandrei Îmbrățișări. Dincolo de emoția pe care o transmite, compoziția acestui tip de icoane are o semnificație teologică profundă. Ea evidențiază, pe de o parte, deplina umanitate a lui Hristos, prin nevoia Sa de mângâiere și protecție maternă, și, pe de altă parte, conștientizarea Fecioarei Maria cu privire la destinul Fiului Său. Chipul ei este adesea marcat de o melancolie blândă, sugerând că ea este conștientă de Patimile viitoare ale lui Hristos pentru mântuirea lumii. Eleusa este simbolul suprem al compasiunii și al milostivirii divine, Fecioara fiind cea care, prin mila și rugăciunile sale, mijlocește neîncetat pentru neamul omenesc.

Genul acesta de lucrări reprezintă piesele centrale ale iconostasului, fiind numite icoane împărătești. Iconostasul este un perete care desparte altarul de naos. El poate fi construit din lemn sau zidărie și simbolizează despărțirea celor nevăzute — altarul — de cele văzute, naosul. El servește ca un fel de spațiu de expunere pentru icoane, care au o ordine clară în bisericile ortodoxe: o icoană cu Iisus Hristos, care trebuie așezată întotdeauna în dreapta, una cu Maica Domnului cu Pruncul, în stânga, o icoană dedicată bisericii respective, cu sfântul protector, și, deseori, icoana Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril.

În icoană sunt reprezentate două personaje: Fecioara Maria, adică Maica Domnului, și Iisus Hristos, adică Pruncul. Fundalul are o textură mată, peste care sunt suprapuse mici elemente grafice: stele și texte explicative. Stelele sunt reprezentate simplu, cu linii subțiri în relief, care se intersectează la mijloc ca într-un fel de “X”. Stilul de a înconjura personajele din icoane cu stele este de origine orientală, bizantină, și simbolizează natura divină a personajelor reprezentate.

În stânga sus sunt scrise, cu linie în relief, literele M și R în limba greacă veche. Ele reprezintă prima și ultima literă a cuvântului Mater, adică “Mamă”.

Inscripțiile erau esențiale pe icoane, pentru a identifica personajele și pentru a valida sensul spiritual al imaginii, separând-o de simplele portrete artistice. Icoana este considerată o teologie în culori, iar inscripțiile sunt parte din această teologie. Prescurtarea numelor sacre este o tehnică folosită în manuscrisele și icoanele creștine timpurii: nomina sacra. Aceasta era o modalitate de a arăta venerație și respect absolut pentru acele nume — numele Mântuitorului și cel al Maicii Domnului erau considerate prea sfinte pentru a fi scrise complet. În dreapta sus mai sunt scrise literele T și U, adică începutul și sfârșitul cuvântului Teou — Dumnezeu — completând expresia Mater Teou, adică “Mama lui Dumnezeu”.

Tot în partea stângă, puțin mai jos, regăsim literele I ELEUSA. Traducerea din limba greacă veche este “Cea Milostivă”. În partea dreaptă, aproape de capul Pruncului, regăsim literele IC și XC, adică prima și ultima literă din numele Iisus Hristos în limba greacă. Toate aceste litere sunt redate cu linie în relief.

Personajele din icoană sunt poziționate central și acoperă cea mai mare parte a lucrării. Fecioara Maria este reprezentată frontal, din creștet până la brâu. Ea îl ține în brațe pe Iisus. Fecioara Maria poartă un veșmânt care îi acoperă capul și trupul. Acesta este reprezentat cu o textură fină. În jurul capului, Maria are o aură. Ea este reprezentată printr-un contur circular, marcat de o linie în relief, și are suprafața netedă. Fața Fecioarei Maria este reprezentată tot cu textură netedă și are elementele feței redate cu o linie în relief: ochii, nasul, gura, bărbia. În jurul capului se vede foarte puțin din părul Fecioarei Maria, care intră sub veșmânt. Firele sunt ordonate, au un aspect îngrijit și sunt reprezentate cu linii subțiri în relief. Maica are capul îndreptat spre Prunc, dar cu privirea îndreptată spre depărtare. Ea are o expresie facială neutră. În icoane, Maica nu privește niciodată la Prunc sau la public, ci menține o figură contemplativă, de parcă ar reflecta. Ea îl ține pe Prunc fără a-L îmbrățișa, așa cum cineva ar prezenta ceva sfânt pe care îl aduce ca ofrandă.

Pruncul este ținut cu mâna stângă a Maicii. El are dimensiunea unui copil, dar aspectul unui adult. Acest standard de reprezentare în icoane transmite mesajul că Iisus S-a născut deplin din punct de vedere divin și spiritual. Reprezentându-L cu o frunte înaltă, o privire matură și proporții de adult în miniatură, pictorul arată că Pruncul poartă deja în El toată autoritatea și înțelepciunea pe care le va manifesta ca Învățător la vârsta de 30 de ani. Fața și mâinile Pruncului sunt reprezentate cu o textură netedă și contur cu linie în relief. Expresia facială este neutră, iar părul este reprezentat cu linii subțiri. În jurul capului, în formă de cerc, are o aură, reprezentată cu textură netedă și cu contur în relief. Aura Pruncului este împărțită prin linii subțiri în zone care formează o cruce, iar pe una dintre ele este scrisă în relief litera H, simbolizând cuvântul “Hristos”. Pruncul este îmbrăcat într-o cămașă cu o textură aspră. Mâna dreaptă are degetele arătător și mijlociu ridicate.

Gestul mâinii lui Iisus în icoane, cunoscut ca gest de binecuvântare, este un limbaj profund, o formulă teologică pe care Mântuitorul o adresează privitorului. Degetele sale nu sugerează o victorie pământească, ci dezvăluie identitatea Sa sacră.

Această poziție a mâinii formează, de fapt, prescurtarea numelui Său, IC XC (Iisus Hristos). Degetul arătător, drept, conturează prima literă din Iisus (Iota), în timp ce degetul mijlociu, ușor curbat, reprezintă ultima literă, un S (Sigma). Simultan, degetul inelar și degetul mare se unesc pentru a trasa prima și ultima literă din Hristos (X și S).

Prin acest joc subtil al degetelor, Hristos Își rostește Numele, iar înălțarea celor două degete (arătătorul și mijlociul) afirmă o altă taină: El este pe deplin Om și pe deplin Dumnezeu, unind cele două naturi într-un singur gest. În mâna stângă, Pruncul ține un sul de pergament, obiect care afirmă autoritatea divină ca Învățător încă din pruncie. În partea inferioară a mantiei sunt reprezentate picioarele Pruncului, tot cu textura lucioasă specifică pielii și conturul cu linie în relief.

Această lucrare ilustrează sinteza influențelor bizantine și brâncovenești, specifice artei religioase bănățene a secolului al XVIII-lea. Prin compoziție și simbolurile teologice folosite, icoana ilustrează importanța tradiției ortodoxe și influențele culturale din Banatul de atunci.